Dezmembrarea zonei euro se apropie şi mai mult

Financial Times

Parlamentul cipriot a avut dreptate să respingă impozitarea tuturor depozitelor bancare, însă guvernul cipriot a făcut trei gafe. Prima dintre acestea a fost decizia preşedintelui Nikos Anastasiades de a căuta ajutor la Rusia pentru a evita un colaps. Procedînd astfel şi în loc de a colabora cu zona euro, preşedintele a acţionat împotriva acesteia. Germanii, în special, au văzut în această decizie o mutare deschis ostilă. De asemenea, demersul s-a dovedit şi unul neinspirat, în condiţiile în care ruşii au respins oferta. A doua gafă a fost decizia de a nu comunica cu miniştrii de finanţe europeni şi cu Eurogrupul timp de trei zile importante din săptămîna trecută. Nu în ultimul rînd, a treia gafă a constituit-o propunerea guvernului cipriot de joi de a crea un fond suveran, idee respinsă rapid vineri de cancelarul german, Angela Merkel.

Ceea ce s-a întîmplat săptămîna trecută este un exemplu perfect al felului în care liderii politici europeni îşi urmăresc într-un mod complet neprofesionist interesele lor înguste naţionale, eşuînd să apere binele comun.

Principalul risc nu este însă un accident major. Acesta s-ar putea întîmpla, desigur. Cel mai important risc rezultă în cele din urmă din erorile de politică repetate ale eurozonei, al căror efect este lent, dar cumulativ.

Dintre acestea, cea mai dăunătoare a fost politica de ajustare asimetrică prin austeritate. Băncile din Cipru sînt în colaps azi deoarece statul elen şi băncile greceşti au căzut mai devreme, dar şi pentru că zona euro a forţat o implicare a sectorului privat.

În Italia, tot austeritatea a fost aceea care a transformat o recesiune economică într-o depresie. Care, la rîndul său, a transformat o mişcare de protest anti-euro şi anti-establishment în cel mai mare partid politic din Parlamentul italian la ultimele alegeri. Există, de altfel, o şansă serioasă ca liderul său, Beppe Grillo, să ajungă să deţină o majoritate absolută dacă Italia ar organiza o altă rundă de alegeri în cursul acestui an.

Dacă austeritatea din partea de sud a Europei ar fi fost măcar compensată de o expansiune fiscală în nord, orientarea fiscală generală a zonei euro ar fi fost neutră macroeconomic. Însă din moment ce Nordul s-a alăturat austerităţii, zona euro a ajuns cu un excedent fiscal primar într-o recesiune. Într-un astfel de mediu, ajustarea economică nu are pur şi simplu loc, iar în lipsa acesteia, nu poate exista nicio soluţie la criză.