Degringoladă?

Radu VIDA

Tot felul de prezicători fac scenarii apocaliptice. Naivii merg pe mîna  previziunilor mayaşe şi decretează decembrie 2012 ca sfîrşit al lumii. Unii cred, alţii se mulţumesc să zîmbească. Rămîne valabilă ţîpuritura: vom trăi şi vom vedea! Dincolo de aceste bazaconii, Criza este pericolul care, realmente, zguduie şi macină destine. Şi, contrar previziunilor, se tot… globalizează. Se vorbşte de „sfîrşitul Europei”, în sensul destrămării veseliei care a condus la bunăstare pentru unii şi sărăcie pentru alţii. Dar să nu cumva să credeţi că lucrurile se vor echilibra. Nu!

Deocamdată asistăm la prăbuşirea burselor şi creşterea datoriilor guvernamentale şi private. Se pare că nimeni nu mai poate trăi fără împrumuturi, pentru că, la orice problemă, statele, politicienii au preferat să împrumute, decît să strîngă cureaua. (Asta pentru că nu era vorba despre cureaua lor, ci a populaţiei din care emană, drept pentru care au preferat să tergiverseze, sub diferite tertipuri, declanşarea marii crize).

Cineva glumea că proiectul Europa Unită n-a reuşit pentru că a avut numai… taţi. Iar acum, cînd turburenţele anunţă furtuni şi mai mari , iar valurile se pot transforma în tzunami, unul dintre ei, tătucul Jaques Delors asistă neputincios la ce a ieşit din ce a gîndit cîndva. Şi strigă, de parcă nici usturoi n-a mîncat, nici că-i  pute gura: Lăsaţi euro!Mergeţi înapoi la monedele naţionale! E drept că în acest fel se pot obţine semnificative deprecieri nominale şi reale. Numai că, în context, nu se aminteşte nimic de creşterea alarmantă a preţului aurului. E drept că, 1880 dolari uncia n-a fost niciodată, dar tot atît de adevărat este că, nu demult, aurul acoperea cantitatea de bani emisă. Şi era stabilitate.

Americanii au schimbat jocul şi, de atunci, banii n-au nici un fel de valoare. Iar la 2000 de dolari (cît se preconizează a fi uncia la sfîrşitul acestui an),  moneda de schimb cea mai stabilă va fi… ochiul dracului. Grupul de Economie Aplicată atrăgea atenţia că ar fi nevoie de falimentarea cîtorva bănci de reputaţie, care au reale probleme de refinanţare.

Deocamdată, statele au preluat la datoria publică deficite ale unor bănci şi companii private. Pretexte s-au găsit! Numai că asemenea manevre nu se pot face la infinit. Dovada? Mişcările browniene de la burse.

Da. Aveţi dreptate. În acest mare puzzle existăm şi noi. Şi pentru că sîntem cei mai importanţi, trebuie să recunosc că preşedintele nost’, domnul Traian Băsescu are dreptate. Rar, da’ aşa e! Cică sistemul global va mătura tot ce este lipsit de forţă. Dacă mai ieri aveam, doar la Cluj, un Tehnofrig, CUG, IRA, Someşul, IEIA ş.a., „fier vechi”, dar care producea în draci şi vindeau produse în profit, astăzi construim stadioane şi băgăm banii în săli de sport (goale), fără să ne gîndim că acei bani nu vor fi recuperaţi în două generaţii, iar leatul următor va trebui să plece în altă parte pentru a supravieţui. Acu’,  nu mai avem aproape nimic şi propunerea este să cedăm şi gramul de suveranitate care ne-a mai rămas. Cui

Preşedintele se îndoieşte că politicienii Europei vor reuşi să-şi convingă popoarele să facă aşa ceva. De ce? Vă spun eu: pentru că lor le pasă. Pe cînd marinarului nu! După el şi mandatele lui dezastruoase, potopul! Da’ ca o ultimă „binefacere”, nu renunţă în a ne vîrî în gura lupului, paradon, în gura Euroi-ului. Cînd economişti de seamă solicită ieşirea din … afacere a Greciei şi Portugaliei (poate şi a Spaniei), noi, o ţinem una şi bună: 2015 – ţintă pentru adoptarea monedei euro. Că ne vom împrumuta tot mai scump şi mai greu, că nu se vor mai găsi locuri de muncă nici în străinătate, că valurile de concedieri şi restrîngerea consumului va duce la creşterea datoriei naţionale, nu contează! Că nu avem datorii mari! Poate. Că măsurile de austeritate au dat rezultate. Da! Numai că alchimia guvernamentalo-prezidenţială n-a scos din piatră seacă aur, munca a fost batjocorită de toate guvernele, iar restul e tăcere, vorba lu’ Shakespeare.

Tăcere ar putea fi şi după …o mayaşiadă. Cum nimic nu-i adevărat în 2012, după cum spun guvernele mexican şi guatemalez, deţinătorii secretelor strămoşeşti,  devine cert că numai Criza care va veni va cocoşa multă lume. Ceilalţi, cei puţini, cei care n-au intrat în degringoladă, o vor duce şi mai bine. Pentru că, se ştie: în criză, ca şi în vremuri de linişte, unii pierd şi alţii cîştigă.