De doi bani speranţă

FC Argeş Piteşti – Arieşul Turda 2 – 2 (2 – 1)

• Arieşul a obţinut primul punct cu George Ciorceri pe bancă şi rămîne, pentru al treilea sezon la rînd, invincibilă pe stadionul din “Trivale”

Cu numai două puncte acumulate în şase jocuri, formaţia turdeană era considerată o victimă sigură pentru echipa piteşteană, plasată în treimea superioară a clasamentului. Cu Rover Cîrstea în formaţie, un autentic om de gol, care a marcat de şapte ori în partidele precedente, gazdele păreau să aibă o misiune uşoară în faţa “vulturilor roşii”. Dar pe gazonul stadionului “Nicolae Dobrin” din Trivale, ostilităţile s-au desfăşurat altfel.  Argeşenii confirmau calculele hîrtiei prin Rover Cîrstea, care a deschis scorul în minutul 10. După numai patru minute, acelaşi Cîrstea a ratat o mare ocazie de majorare a scorului. Atacantul formaţiei piteştene  “a reuşit” să trimită mingea pe lîngă poarta lui Pampea, de la numai trei metri. Oaspeţii au replicat în minutul 20, prin Felippe, care a şutat, de la patru metri, dar Rusandu a respins mingea. “Vulturii roşii” nu s-au dat bătuţi şi, după ocaziile ratate de Hadăr, în minutul 28 şi David, în minutul 32, J. Vaida a restabilit egalitatea pe tabela de marcaj, în minutul 34, cînd a transformat impecabil o lovitură liberă de la 18 metri. Bucuria oaspeţilor a durat numai două minute. Alin Popa, cu un şut de la opt metri, a trimis mingea în poartă, peste Pampea, readucînd Argeşul în avantaj în minutul 36. La numai patru minute de la reluarea jocului, Arieşul a reuşit să egaleze pentru a doua oară, prin golul reuşit de Hadăr care, scăpat pe contraatac, a şutat de la 14 metri, trimiţînd mingea sub bara transversală a porţii apărată de Rusandu. Oaspeţii puteau cîştiga partida, dar Hadăr a fost lipsit de şansă în minutele 61, cînd a trimis mingea cu capul, din careul mic, dar Rusandu a apărat, respectiv 68, cînd atacantul formaţiei turdene a şutat, de la 15 metri, dar mingea a trecut, milimetric, pe lîngă bara din stînga porţii apărată de Rusandu. De partea cealaltă, Cîrstea, în minutul 83, a scăpat singur spre poartă, a încercat un lob peste Pampea, dar portarul oaspeţilor a deviat mingea în corner. Astfel s-a scris istoria unei partide la capătul căreia Arieşul a obţinut primul punct cu George Ciorceri la timonă. Deşi ocupă, în continuare, ultima poziţie în clasamentul seriei Vest a ligii secunde, Arieşul, care a rămas invincibilă în Trivale pentru al treilea an consecutiv, pare să fi ieşit din pasa neagră .

FC Argeş: Rusandu – C. Tudor, Botea, Wallace, Briceag – Alin Popa (70, Florin Stancu, 85, Predoiu), Răuţă, Năstăsie, Manole (70, Beuran) – Ivănică, R. Cîrstea
Antrenor: Viorel Dumitrescu
Arieşul: Pampea – Tîrcă, Bier, Timar, Tegzeş – David (58, Barbuloviciu), Janos Vaida, C. Străuţ, Cr. Pop – Felippe, Hadăr (83, Robert Cristian)
Antrenor: George Ciorceri
Arbitru: Mihai Amorăriţei – Cîmpina
Asistenţi: Imre-Laszlo Bucşi şi Joszef Peter, ambii din Sfîntu Gheorghe

Emil HĂLĂŞTUAN

Articole din aceeasi categorie

    Nu exista articole asemanatoare