De ce mişcarea “indignaţilor” nu prinde în Franţa

L’Express

Mobilizarea mondială a “indignaţilor” nu a avut ecoul scontat în Franţa. În timp ce la Lisabona s-au adunat 50.000 de “indignaţi”, la Frankfurt au fost 6.000 iar la New York 5.000, la Paris nu au fost mai mult de o mie. Mişcarea, începută în Piaţa Puerta Del Sol din Madrid şi extinsă apoi la mai multe ţări, nu a prins niciodată cu adevărat în Hexagon. Cum se explică această mobilizare redusă în Franţa, dat fiind că tocmai un francez, Stéphane Hessel, a inspirat mişcarea cu volumul său “Indignaţi-vă”?

“Noi nu stăm cu pistolul la tîmplă aşa, cum poate stau grecii din cauza crizei sau spaniolii din cauza pieţei imobiliare”, afirmă Julien Bayou, cofondator al grupului “Generaţia precară”, care participă la reuniunile săptămînale ale “indignaţilor” francezi.

Potrivit acestuia, criza este resimţită şi în Franţa, dar nu la acelaşi nivel ca în alte ţări. Aceeaşi opinie este împărtăşită şi de Robi Morder, preşedintele Grupului de studii şi cercetare despre mişcările studenţilor (GERME).  “Este mai complicat în sudul Europei, unde şomajul este mai ridicat la absolvenţii de studii superioare decît la cei care nu sînt”, adaugă cercetătoarea Monique Dagnaud pentru Libération. Rata şomajului la tineri este de 45% în Spania, în timp ce în Franţa ajunge la 23%.

Viitoarele alegeri prezidenţiale captează atenţia mass-media de mai multe săptămîni, ceea ce reduce ecoul acestei mişcări în Franţa. Şi mai este şi optimismul legat de posibila alternanţă la putere.

“În Spania, în Grecia şi chiar în Statele Unite, sînt lideri la putere care ar putea fi consideraţi de stînga şi se ştie că, la urne, alternanţa nu va duce la nimic şi atunci oamenii se mobilizează pe stradă”, consideră acesta. “În timp ce în Franţa, la putere este dreapta care face politică de dreapta şi oamenii nu se gîndesc decît la viitoarele alegeri”. Aşa s-ar explica rata foarte ridicată de participare la alegerile primare socialiste, potrivit lui Julien Bayou. “În al doilea tur al alegerilor s-au prezentat mai ales tineri”, adaugă acesta.

În Franţa, mişcările sociale sînt în general controlate de sindicate şi de unele partide politice. Dar “indignaţii” francezi au refuzat această formă de “recuperare”, preferînd o mişcare spontană. Ei au devenit conştienţi de acest lucru şi pe viitor îşi vor modifica modalităţile de acţiune.

“Este adevărat că la început am fost destul de agresivi faţă de asociaţii şi partide”, afirmă pentru Libération Delia Fernandez, din grupul “indignaţilor”. “Acest lucru a încetinit mobilizarea şi a împiedicat mişcarea de contestare să se desfăşoare în stradă. Nu s-a înţeles că acţionam după un model diferit”, a afirmat aceasta.