Cursuri gratuite de „e-business” pentru antreprenorii clujeni

Anterprenorii clujeni au şansa de a se instrui gratuit în domeniul afacerilor on-line, în cadrul unui proiect la care participă şi grupul Imofinance, care oferă participanţilor şi credite start-up.

 Proiectul „Parteneriat pentru e – succes!” se adresează antreprenorilor clujeni dornici să-şi formeze competenţele şi deprinderile necesare pentru a opera în mediul afacerilor online. Cei înscrişi în proiect vor beneficia de cursuri de formare în domeniul antreprenoriatului on-line, cu un pronunţat caracter practic, asigurat de prezenţa în rîndul trainerilor a unor specialişti în afacerile de tip e-business. La finalul cursurilor, participanţii vor primi un certificat de absolvire emis de Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, precum şi posibilitatea de a beneficia, în condiţii preferenţiale, de un credit de tip „start-up”, oferit de către Imocredit IFN, societate membră a Grupului Financiar Imofinance. Tematicile incluse în program acoperă o arie vastă a problemelor ridicate de afacerile de tip e-business, începînd de la noţiunile de bază din domeniul tehnologiilor de profil şi terminînd cu proiectarea efectivă a unei afaceri de e-business sau comunicarea de marketing şi afaceri, în mediul virtual.

Antreprenorii interesaţi se pot înscrie în program la sediul CPADDD (bd. Muncii 103-105, sala M11b, tel/fax: 0264-202793, e-mail: cpaddd@gmail.com, persoană de contact – Drăgan Camelia) sau la secretariatul Grupului Financiar Imofinance (str. Horea nr. 3, tel/fax: 0264-595675, e-mail: office@imogrup.ro, persoană de contact: Simona Lucineti).

Revoluţia tehnică cu care întreg mapamondul s-a confruntat în ultimii ani face ca numărul afacerilor de succes clădite în mediul online să fie în continuă creştere. Credem deci că a venit timpul ca şi antreprenorii clujeni, într-un număr mult mai mare decât au făcut-o până acum, să identifice oportunităti de e-business şi să îndrăznească a investi în valorificarea lor. Ca atare, ne dorim să venim în sprijinul celor care prezintă iniţiative viabile în mediul e-business, oferindu-le (împreună cu partenerii noştri) deopotrivă know-how şi finanţare”, precizează Mihai Talpoş, directorul executiv al Imofinance.

Proiectul este derulat de Centrul pentru Promovarea Antreprenoriatului în Domeniul Dezvoltării Durabile (CPADDD), din cadrul Universităţii Tehnice Cluj Napoca, în parteneriat cu Grupul Financiar Imofinance, în cadrul programulului postuniversitar de formare şi dezvoltare profesională continuă: „Iniţierea şi dezvoltarea unui e-business în domeniul dezvoltării durabile”.

Viorel DĂDULESCU

Articole din aceeasi categorie

    Nu exista articole asemanatoare