Cum a înţeles Consiliul Judeţean să onoreze sărbătoarea Marii Uniri

    Chiar dacă s-a urnit greu şi oarecum fără prea mare entuziasm, aşa cum a observat presa, oficialităţile centrale şi cele locale au ieşit în cele din urmă din inerţie, preconizând  unele fonduri, cât de cât onorabile, în vederea sărbătoririi Centenarului Marii Uniri. Socotind că un asemenea eveniment se cuvine să fie onorat corespunzător, am  înaintat şi eu, în caliate de preşedinte al celei mai vechi societăţi  cu caracter cultural a românilor transilvăneni, înfiinţată în 1861, cu un rol hotărâtor în pregătire Marii Uniri, un proiect care, odată tipărit, ar fi onorat cum se cuvine evenimentul de la 1 Decembrie 2018. Tema propusă avea acest titlu : Presă şi cultură în  slujba idealului naţional, iar suma solicitată pentru realizarea ei privea doar costul tiparului, adică 4.ooo lei,  urmând ca Despărţământul pe care îl reprezint în calitate de preşedinte, să mai adauge suma de  400 lei (10%), sumă pe care în formularele înaintate am şi scăzut-o din costul total, urmând a mi se atribui, în final,  doar 3.600 lei. Spre stupoarea mea şi a colegilor mei am aflat, atunci când m-am prezentat la  semnarea contractului, că  aş fi cerut doar suma de 400 lei şi că trebuie să fiu fericit că ea mi s-a şi acordat în întregime. Pe tabelul cu pricina în dreptul temei mele a rămas înscrisă doar suma  de 400 lei, greşeală evidentă, făcută  printr-o colaborare  suspectă, atât  de cei care au redactat listele, cât şi de către cei care le-au votat. Şi anume de ce. În cazul celor dintâi ar fi putut să existe în cadrul Consilului vreun individ care n-a agreat tema şi a sugerat comiterea unei greşeli de o surprinzătoare injusteţe. În cazul juriului, format pasămite din personalităţi responsabile şi cu simţul  observaţiei acutizat, nu s-ar fi putut să treacă o asemenea inepţie fără ca măcar unul din cei şapte (sau poate mai mulţi?) membri ai comisiei jurizatoare să nu observe discrepanţa vădită de cifre care le era prezentată pentru o carte menită să ne reprezinte oraşul la Centenarul Marii Uniri. Neglijenţa unora s-a transformat în act de discriminare şi fals penal, în cazul altora. Rog, prin urmare, Consiliul Judeţean să se aplece cu celeritate şi simţ de răspundere asupra acestui caz vădit de încălcare a principiilor şi  normelor prevăzute de lege, pentru a  mă adresa cu un denunţ penal împotriva celor care şi-au îngăduit a trimite în derizoriu o temă de maximă importanţă menită a reprezenta cu cinste oraşul şi judeţul nostru la sărbătoarea de 1 Decembrie din acest an. E nevoie de o anchetă internă spre a stabili vinovaţii şi apoi, pe baza rezultatului acesteia, să tragem concluziile necesare, de ce, de pildă, o asociaţie cu caracter umoristic de care n-a auzit nimeni a fost cadorisită cu suma de o sută de milioane,  iar o carte menită să ne cinstească praznicul naţional să fie e eliminată  pe bază de tertipuri necurate, în concursul care avea ca prioritate tocmai asemenea proiecte. Rămâne ca ziariştii noştri de la principalele organe de presă să analizeze cu simţ de responsabilitate modul în care se acordă sumele anuale la aceste  proiecte care nu sunt supuse niciunei dezbateri publice şi nici nu au o finalitate transparentă. Ar fi de văzut cât de competent este juriul care le selectează şi cât de obiective sunt judecăţile acestuia.
      Prof.univ. dr. Mircea Popa
    Preşedintele Despărţământului Cluj al Astrei

Articole din aceeasi categorie