Cultura obligatorie

RADU VIDA

Nu există o definiţie. Cel puţin una satisfăcătoare. Şi, mai mult decît atît, nu există o unitate de măsură cu care să preţăluieşti Cultura.  Unde începe? Şi de ce nu se sfîrşeşte? Ce cuprinde? Şi unde sînt limitele în care se poate jongla cu noţiunea?  Încercări? Au fost. Şi vor mai fi. Dar, tocmai datorită complexităţii sale, cultura va rămîne veşnic o necunoscută sau, mai exact, o cunoscută ce se va îmbogăţi mereu. Aşadar, n-am face altceva decît paradă de cultură dacă am încerca să sintetizăm ceea ce alţii, în alt spaţiu tipografic şi cu alte posibilităţi, au sintetizat deja. Neajungînd la nici o concluzie sau, mai precis, concluzionînd că fenomenul este mereu susceptibil completărilor.

Sigur că nu despre definiţii şi alte farafastîcuri e vorba în decizia Senatului de a înghesui în scheme şi a ordona – cultură! – în transmisiunile televiziunilor generaliste şi de ştiri. Din lipsa şi cheful pentru activităţi mai serioase, Camera superioară a forumului legislativ s-a apucat să modifice Legea audiovizualului. Ordin! Televiziunile generaliste vor transmite 120’ săptămînal (?!?) emisiuni sau ştiri cu conţinut cultural-educativ, iar televiziunile profilate pe ştiri, 30’ săptămînal.  Şi aici ar fi nevoie de nişte semne de exclamare şi întrebare, drept pentru care încercăm să desluşim cele stipulate de lege.

„Legiuitorul” are grijă să specifice că tărăşenia nu e valabilă între orele 1 şi 7. Cică-s ore fără audienţă! I-auzi? Păi, cînd se uită şeptelul la „cultura porno”? La filmele cu bulină de 15 şi 18 ani? La tot felul de inepţii inventate pentru a lua banii oamenilor? Evident că după ora 23-24. Ş-apoi: legea spune că prin asemenea emisiuni trebuie să înţelegem muzică clasică, cultă, contemporană, expoziţii de artă plastică şi decorativă, colecţii de muzee, evenimente editoriale, emisiuni de cultivare a limbii române, recitaluri de poezie, recenzii de carte, piese de teatru, spectacole de dans, circ şi cultură populară. Evident că înşiruirea permite o serie de jonglerii. Iar posturile de televiziune nu vor fi niciodată de acord să-şi „omoare” audienţa cu o piesă de teatru sau recitaluri de poezie. A! Se pot organiza evenimente editoriale pe cărţi deochiate, manele  (ca formă de cultură populară) sau, în cel mai bun caz, expoziţii de nuduri ş.a. În felul acesta, se dă liber la audienţă pentru pornoşagurile de la lumina zilei. Nu merg pînă acolo încît să spun că grupurile de lobby, pentru promovarea promiscuităţii şi pe timp de maximă audienţă, au făcut în aşa fel încît să le împuie capul senatorilor cu această prostie: să ascunzi, adică, mizeria, promiscuitatea şi derizoriul, sub masca inocentă a artei şi a dorinţei de a educa masele.

Spun însă – pentru că, nu-i aşa, tot omul are dreptul la opinie – că legea-i proastă. Iar obligativitatea de a lua cu polonicul emisiuni educative şi emisiuni culturale duce la un fel de rău, mai… rău decît mult-hulita Cîntarea României.
Cine vrea, are telecomanda în mînă. Şi zapează pe TVR cultural, acolo unde are, într-o ţinută îngrijită, decentă şi profesionist realizată, emisiuni care-s balsam pentru suflet.   Restul? Va fi o păcăleală nesfîrşită, o vînătoare de vrăjitoare şi o şi mai accentuată degradare a televiziunilor din Ţărişoară. La altă măsură se aşteptau cei care chiar doresc schimbarea la faţă a programelor de televiziune:  formarea, în timp, a unui corp redacţional realmente stilat, care să găsească formula educativ-persuasivă de cea mai buna calitate. Dar pentru asta…