Crin Antonescu: Puteţi fi siguri că Victor Ponta va fi prim-ministru

Preşedintele PNL Crin Antonescu a afirmat vineri, la lansarea candidaţilor USL din Argeş, că Victor Ponta va fi cu siguranţă prim-ministru şi după alegerile din 9 decembrie, iar partidele care îl susţin vor rămîne împreună la guvernare în următorii patru ani. „Puteţi fi siguri de cîteva lucruri. Puteţi fi siguri că, aşa cum ne vedeţi împreună la începutul acestei campanii, vom fi împreună în toată campania şi după aceea, cel puţin patru ani de zile la conducerea României.

Puteţi fi siguri că Victor Ponta va fi prim-ministru. Nu mă bag în treaba primului ministru, dar ceva îmi spune că şi Daniel Constantin va fi ministru. Puteţi fi siguri, în orice caz, că ne vom respecta cuvîntul între noi şi mai ales noi, împreună, faţă de români. Şi asta înseamnă că în patru ani de zile vom face, în sfîrşit, România puternică”, a spus Crin Antonescu. Liderul liberal a apreciat calitatea candidaţilor USL din Argeş, dar şi-a exprimat, totodată, regretul pentru faptul că senatorul Mircea Diaconu a fost nevoit să renunţe la cursa electorală.

Articole din aceeasi categorie

    Nu exista articole asemanatoare