Corina Creţu(PSD): Propunerea lui Tokes referitoare la modificarea legislaţiei electorale sfidează orice principiu democratic

Europarlamentarul PSD Corina Creţu consideră că propunerea lui Laszlo Tokes cu privire la modificarea legislaţiei electorale “sfidează orice principiu democratic”.

“Propunerea lui Laszlo Tokes denotă fie diletantism în materie de politică, fie rea-voinţă. În ambele cazuri, el aduce un afront grav democraţiei. Principiul reprezentării proporţionale nu poate fi aplicat doar minorităţilor. Un sistem electoral trebuie să fie valabil pentru întreaga populaţie. Indiferent că este vorba despre vot uninominal sau vot cu reprezentare proporţională, acelaşi sistem trebuie pus în aplicare pentru toţi”, susţine europarlamentarul PSD, într-un comunicat de presă remis duminică AGERPRES.
Corina Creţu mai afirmă, de asemenea, că nu poate fi vorba de o defavorizare a comunităţii maghiare, în condiţiile în care UDMR s-a aflat la putere în toţi aceşti ani.

“Intenţia lui Laszlo Tokes, pe lîngă faptul că este profund anti-democratică, nici măcar nu se justifică. Minoritatea maghiară nu este nicidecum defavorizată, din moment ce UDMR a făcut parte din coaliţia de guvernare în toţi aceşti ani. Comunitatea maghiară din România nu are nevoie de reguli preferenţiale în ceea ce priveşte alegerea reprezentanţilor săi”, se mai arată în comunicat.

Europarlamentarul PSD mai menţionează faptul că Traian Băsescu nu are drept de iniţiativă legislativă şi, prin urmare, sprijinul cerut de Laszlo Tokes şefului statului este lipsit de temei.

Europarlamentarul Laszlo Tokes i-a solicitat sprijinul preşedintelui Traian Băsescu, printr-o scrisoare deschisă, ca principiul proporţionalităţii etnice să fie introdus în legislaţia electorală înainte de alegerile din acest an, pentru a fi respectate astfel drepturile comunităţii maghiare din Transilvania.

“În 2012 vor avea loc alegeri locale şi parlamentare. Pentru ca în campaniile electorale care ne aşteaptă, reprezentanţii partidelor politice să ofere României şi celor care trăiesc aici soluţii alternative viabile la problemele lor reale, iar lipsa lor de idei să nu fie mascată de apucături antimaghiare răsunătoare, respectiv ca dreptul fundamental la alegeri democratice şi la pluralism politic să fie respectat şi în cadrul comunităţii maghiare, vă sugerăm, din nou, ca soluţie benefică introducerea principiului proporţionalităţii etnice, în legislaţia electorală care necesită, oricum, modificări”, afirmă deputatul european în documentul citat, care a fost prezentat public vineri într-o conferinţă de presă la Oradea.

În acest context, Laszlo Tokes îi transmite şefului statului o “iniţiativă pentru asigurarea reprezentării parlamentare echitabile a minorităţilor naţionale”, pe care de altfel i-a prezentat-o şi la începutul anului 2008.

Soluţia propusă de deputatul european pentru satisfacerea dreptului la reprezentare proporţională şi la pluralism politic este ca organizaţiile politice ale minorităţilor naţionale să aibă posibilitatea în cadru legal “de a concura pentru un număr de mandate de parlamentar, stabilit prin lege, proporţional cu datele demografice relevante ale ultimului recensămînt general al populaţiei”.

Europarlamentarul Laszlo Tokes cere sprijinul preşedintelui Traian Băsescu pentru a genera o dezbatere publică privind acest model de reprezentare parlamentară a minorităţilor naţionale şi pentru a-l implementa efectiv.

Articole din aceeasi categorie

    Nu exista articole asemanatoare