Concert de Crăciun

DSC_0074
De cînd în municipiul Gherla fiinţează o secţie a Şcolii Gimnaziale de Muzică „A.Bena” Cluj-Napoca, anual, de două ori – în iunie, la încheierea anului de învăţămînt, şi cu cazia sărbătorilor de iarnă – elevii susţin concerte, un fel de examen al cunoştinţelor dobîndite de-a lungul unui ciclu. Aşa s-a întîmplatşi zilele trecute, cînd în sala mare a filialei locale a Uniunii Armenilor din România a avut loc un concert de Crăciun, prezentat de elevii secţiei Gherla a şcolii clujene. Copiii ne-u oferit un program deosebit de frumos, în repertoriu figurînd nu mai puţin de 27 de piese corale şi instrumentale, un adevărat record la nivel de oraş, unde în ultima perioadă s-au desfăşurat o sumedenie de manifestări culturale şi religioase. EvoluDSC_0030ţia micilor interpreţi au fost „evaluată” atît de cadrele didactice – enumerăm aici numele profesorilor care îi pregătesc: Kovács Hajnal, Palkó-Kondrát Csilla, Kurucz Olga, Silvia Salanţă, Eligia Mureşan, Dumitru Mureşan şi Traian Covrig – cît şi de cei peste o sută de părinţi şi melomani care au asistat la această reprezentaţie muzicală de mare succes. Copiii au cîntat la pian, trompetă, vioară, flaut şi oboi, instrumente studiate în programul şcolar din cadrul secţiei Gherla a Şcolii Gimnaziale de Muzică „A. Bena” Cluj-Napoca. Concertul a debutat cu frumosul cîntec „Astăzi s-a născut Hristos” şi s-a încheiat cu evoluţia corului claselor II-VIII dirijat de prof. Palkó-Kondrát Csilla, care a interpretat piesa „Sus boieri, nu mai dormiţi”, cîntată împreună cu toată asistenţa în spiritul sărbătorilor de Crăciun. A fost ceva înălţător, ceva deosebit, apreciat de toată suflarea din sală. Desigur, din program nu au lipsit alte colinde de Crăciun şi Anul Nou.

Nu putem încheia cronicaDSC_0053 noastră fără să-i numim pe elevii care au contribuit la reuşita acestui concert: Kovács Anabell (elevă în clasa a V-a, care a interpretat la pian piesa „Auzi îngerii în cor? cu o măiestrie artistică de remarcat pentru vîrsta ei), Vivien Morar, Noemi Cîmpian, Demeter Hanellore, Szabó Krisztian, Casian Anett, Juhos Zsuzsa, Dávid Roland, Borsos Denisz, Filep Hajnal, Sallai Eszter, Vig Emõke, Paul Filip, Sallai Kata, Zágoni Erika, Dániel Szilvia, Juhos Dávid, Juhos Imola, Szabó Boglárka, Gönczi Zsolt, Máté Attila, Lõrincz Norbert, Priscila Leleu şi Casian Imola (sper că nu am uitat pe nimeni!?). Mulţumim acestor tineri talentaţi, mulţumim organizatorilor pentru frumosul cadou muzical oferit în preajma Crăciunului.

SZEKELY Csaba

Concert de Crăciun

Casa de Cultură a Studenţilor din Cluj-Napoca îi invită pe clujeni joi, 13 decembrie 2012, la un Concert de Crăciun. În pragul sărbătorilor de iarnă, Ansamblul Folcloric Studenţesc „Mărţişorul” oferă cu bucurie publicului un spectacol extraordinar, în care vechi tradiţii şi obiceiuri româneşti sînt puse în valoare prin autenticitate, virtuozitate şi măiestrie. Ca de fiecare dată, magia „Mărţişorului” sporeşte magia acestui timp al colindelor, al darurilor şi reaprinde speranţa în sufletele spectatorilor. De programul de cîntece, jocuri şi obiceiuri populare s-au îngijit: prof. Dorel Rohian în calitate de dirijor al Ansamblului Folcloric „Mărţişorul” şi ing. Ioan Cocian, care semnează coregrafia spectacolului.

Taragotul fermecat a lui Dumitru Fărcaş va da unicitate acestui concert tradiţional, organizat înainte de Crăciun. Invitaţii speciali din acest an sînt membrii Corului Bărbătesc din Finteuşu-Mare, judeţul Maramureş, dirijor prof. Andrei Dragoş, solist Valer Zamfirescu.

Concertul de Crăciun va începe la ora 19, iar intrarea este liberă.

Articole din aceeasi categorie

    Nu exista articole asemanatoare