Computer tomograf cu raze X la aeroportul clujean

Echipamentul va fi utilizat pentru controlul bagajelor de cală, va fi integrat într-un sistem de benzi transportoare şi va fi dat în funcţiune în tomana anului viitor.

De asemenea, Aeroportul va achiziţiona un echipament pentru controlul bazajelor de mână, care va “scuti”pasagerii de scoaterea laptop-urilor şi sticlelor cu lichide din bagaj. Pentru realizarea acestei investiţii, Aeroportul va semna, în prima lună din 2020, un nou contract de finanţare cu Ministerul Transporturilor, în valoare de aprtoximativ 3 milioane de euro. Anunţul a fost făcut de conducerea Aeroportului la conferinţa de presă desfăşurată marţi, când a prezentat cele două contracte semnate săptămâna trecută cu Ministerul de resort, în valoare de aproape 10 milioane de euro.

Este vorba despre proiectul „Cale de rulare paralelă cu pista”, investiţie care reprezintă în procent de 50% ajutor de stat compatibil cu piaţa internă, în conformitate cu prevederile Schemei de ajutor de stat pentru realizarea de investiţii în infrastructura aeroportuară, aferentă Programului Operaţional Infrastructură Mare. Proiectul, a cărui valoarea totală este de 73 milioane lei (inclusiv TVA), are o perioadă de implementare de 43 de luni, respectiv între 1 noiembrie 2017 şi 31 mai 2021. Valoarea totală a ajutorului de stat care se acordă este de 28,5 milioane lei, din care 24,225 milioane lei (85%) contribuţia Fondului European de Dezvoltare Regională, 3,705 milioane lei contribuţia de la Bugetul de Stat (13%) şi TVA aferent acestora în cuantum de 13,542 milioane lei, la care se adaugă contribuţia Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, în valoare de 570.002,59 lei, reprezentând 2% cofinanţarea eligibilă a beneficiarului, cheltuielile neeligibile şi TVA aferent acestora. Contribuţia CJ Cluj este asigurată din bugetul Aeroportului Internaţional “Avram Iancu” Cluj.
Celălalt proiect „Echipamente de detecţie explozibil standard 3 de tip CTX” are valoarea totală de 23,288 milioane lei (inclusiv TVA) are o perioadă de implementare de 13 luni, respectiv între 1 august 2019 şi 31 august 2020. Valoarea eligibilă a proiectului este de 16,027 milioane lei, din care 13,623 milioane lei (85%) contribuţie FEDR, 2,083 milioane lei contribuţie de la Bugetul de Stat (13%) şi TVA aferent acestora, în cuantum de 3,713 milioane lei, la care se adaugă contribuţia CJ Cluj, în valoare de 320.548,97 lei, reprezentând 2% cofinanţarea eligibilă a beneficiarului şi cheltuielile neeligibile şi TVA aferent acestora.

„Este o reuşită extraordinară a aeroportului. Aeroportul a încheiat şi semnat contracte de finanţare, două contracte, de aproape 10 milioane de euro, deosebit de importante pentru dezvoltarea aeroportului. Este vorba de calea de rulare, unde este eligibil aproape 50%, şi echipamente de securitate, unde 98% sunt cheltuieli eligibile”, a declarat David Ciceo, directorul general al Aeroportului, care nu a uitat să reamintească despre conflictul cu trei foşti membri ai Consiliului de Administratţie ai Aeroportului, care s-au opus realizării celor două prioiecte.

Investiţii majore şi în 2020

Alte proiecte ale Aeroportulului vizează realizarea unui studiu de fezabilitate pentru construirea unui nou terminal, de aproximativ 25.000 de metri pătraţi, investiţie de peste 10 milioane de euro, necesară pentru atingerea “ţintei” de 7 milioane de pasageri, în următorii 10 – 15 ani.

Tot în 2020 va continua devierea Someşului pentru prelungirea pistei de la 2.100 la 3.500 de metri, ceea ce ar permite introducerea zborurilor intercontinentale. Proiectul necesită ca ca Ministerul Apelor să aloce în bugetul anului 2020 banii necesari pentru această lucrare.

Alte proiecte de viitor implică realizarea unui terminal cargo, a unei remize pentru utilajele de stingere a incendiilor, extinderea platformelor de staţionare pentru aeronave şi a unui hangar de mentenanţă pentru aeronave.

Să mai spunem că estimările pentru acest an indică o cerşetere de peste 5% a traficului de pasageri – în jurul a 2,9 milioane de persoane -, în cursul anului viitor urmând ca, cel mai probabil, să se ajungă la peste 3 milioane de pasageri.

Viorel DĂDULESCU

Articole din aceeasi categorie