Clujul, locul doi la nivel național la capitolul contracte de muncă suspendate în starea de urgență

Clujul se situează pe locul doi în țară la capitolul contracte de muncă suspendate în starea de urgență, potrivit raportului Curţii de Conturi privind gestionarea resurselor publice în perioada stării de urgenţă din România.

Din documentul dat publicității de instituția de audit și control financiar, nu mai puțin 110. 205 de salariaţi din județul Cluj au avut contractele de muncă suspendate pe perioada stării de urgenţă, cel mai mare număr de contracte de muncă suspendate fiind în municipiul București, respectiv 404.904. La nivelul regiunilor, cei mai mulţi angajaţi cărora li s-a suspendat contractul individual de muncă din iniţiativa angajatorului şi care au beneficiat de indemnizaţie plătită de la bugetul asigurărilor pentru şomaj au fost în regiunea Bucureşti-Ilfov (470.827), cu o pondere de 23% din total şi în regiunea Nord-Vest (324.903 beneficiari – 16% din total). Numărul mare de cereri şi beneficiari din regiunea Nord Vest se explică prin faptul că activitatea economică este destul de dezvoltată, în multe unități administrativ teritoriale de aici fiind numeroase entități industriale cu mulți angajați. Raportul Curții de Conturi arată că pentru salariații din zona de Nord-Vest a căror contracte de muncă au fost suspendate statul a plătit 441.318.000 lei.

Articole din aceeasi categorie