CLUJ MODERN – evenimente de referinţă într-o sărbătoare generală a muzicii contemporane

cj_mod Astfel a fost gîndit şi tot astfel se desfăşoară „întîmplările” muzicale (şi coregrafice – duminică, 7 aprilie a.c., în deschiderea festivalului) înscrise pe agenda celei de a zecea ediţii, aniversare, a Festivalului de muzică contemporană CLUJ MODERN, 7-12 aprilie 2013.

În această seară, cunoscutul ansamblu cameral timişorean TRIO CONTRASTE, aflat la 30 de ani de activitate, concertează, de la ora 19, în Studioul de concerte al Academiei de Muzică „Gh. Dima”.

În aceeaşi sală, mîine seară, tot de la ora 19, CLUJ – À LA CARTE (inspirat generic atribuit serii de directorul artistic al Festivalului CLUJ MODERN – Prof.univ.dr. Adrian Pop), un concert în care vor fi interpretate lucrări ale unor compozitori clujeni din mai multe generaţii, din ţară şi diaspora, care au avut legături culturale cu Clujul. Între aceştia din urmă şi György Ligeti (care a studiat o perioadă şi la Conservatorul din Cluj) – considerat unul dintre cei mai importanţi compozitori de muzică instrumentală din secolul XX. În ordinea indicată în program, lucrări de: Ede Terényi, Iulia Cibişescu-Duran, Dan Variu, Liviu Glodeanu, Valentin Timaru, Sigismund Toduţă, Tiberiu Herdlicska, Vasile Herman, Răzvan Metea, Gabriel Iranyi, Cristian Bence-Muk, Ligeti, Adrian Pop. Interpretează: Mihaela Maxim-soprană; Duo pianistic „ConSens XX”: Mihaela Gavriş, Vera Negreanu; Horia Haplea- pian, gong; Constantin Andrei-chitară, lăută; Cvartetul „Zefiro”: Agnes Zsigmond, Renata Janos-Jakab, Lilla Fodor, Diana Canteşanu; Ansamblul „Flauto Dolce”: Zoltan Majo, Maria Szabo, Aranka Kövari; Cvartetul „Arcadia”: Ana Török, Răsvan Dumitru, Traian Boală, Zsolt Török; prezintă Bianca Temeş.

Miercuri, 10 aprilie, între orele 10-13 şi 15-18, sala 11 de la Academia de Muzică „Gh. Dima” va găzdui lucrările Simpozionului Internaţional de Muzicologie cu tema: „Capcane şi riscuri ale comunicării intra-muzicale: terminologie, notaţie, interpretare”. Vor susţine comunicări: Gabriel Banciu (Cluj-Napoca), Liviu Dănceanu, Dan Dediu (Bucureşti), Fabio de Sanctis (Livorno, Italia), Violeta Dinescu (Oldenburg, Germania), Corneliu Dan Georgescu (Heidelberg, Germania), Nelida Nedelcuţ, Tatiana Oltean, Pavel Puşcaş (Cluj-Napoca), Dorothea Redepenning (Heidelberg, Germania), Bianca Temeş (Cluj-Napoca) ş.a. Iată şi cîteva titluri de comunicări: „Interogaţii asupra comunicării intra-muzicale. O pespectivă semiologică”; „Capcane şi riscuri” în serialismul lui Schönberg; „Semn, însemn, consemn”; „Sunete, linii şi culori: coduri sinestezice în muzica lui Ligeti”; „Conotaţii semiografice şi interpretative ale efectului de cluster”; „Lied” de Berio şi „Lumen” de Donatoni: de la analiză la interpretare etc.

Seara de miercuri, 10 aprilie a.c. (ora 19, Studioul de concerte al Academiei de Muzică „Gh. Dima”) reţine atenţia cu un recital insolit, intitulat SOLEDADES Y ENCUENTROS, în cadrul căruia vor putea fi ascultate prime audiţii absolute şi prime audiţii în interpretarea soliştilor Alexandru Gavrilovici (Elveţia) – vioară şi Costin Soare – chiatră clasică, cei doi reunindu-se şi în duet, în lucrări ale compozitorilor Şerban Marcu, respectiv David Smooke; prezintă Adrian Pop.

Festivalul continuă însă joi şi vineri, asupra programului acestor ultime două zile urmînd să revenim.

Michaela BOCU

m.bocu@ziarulfaclia.ro

Articole din aceeasi categorie

    Nu exista articole asemanatoare