Clevetnic

Radu VIDA

Poate că n-aş fi scris despre idioţii de la o televiziune de rahat din Franţa. Asta dacă n-aş fi auzit replica ministrului nostru de Externe: cică nu răspunde la defecaţiile franţujilor, pentru că satira îşi are rolul ei. Care?  Acela de a-l face pe dl. Baconschi păduchios, nespălat şi cerşetor? Tu souffres d’un manque de soufre.

Borfaşi ai vorbelor de ocară, prezentatorii unei schizofrenii, gustate de marele popor francez, necunoscuţii de la Les Guignold de l’Info s-au pus pe glume.
Salopes! În sensul de tîrîturi.

Şi înainte de meciul naţionalei noastre cu naţionala lor (de fotbal) au distrat o serie de cretinoizi, ce au stat cu ochii beliţi (asemenea prezentatorilor) în televizie, să asculte mîrlăniile adresate unui întreg popor. Şi s-au behăit pe faptul că – vezi doamne! – noi, românii, am fi păduchioşi, nespălaţi şi cerşetori. Pentru că şi eu sînt pus pe glume şi nu mă cheamă Baconschi, iau şi eu de pe jos şi arunc pe poporul francez. Ce? Ce-mi vine la gură! Da’ luat din grajd şi trecut prin budă! Şi şterg cu buretele peste cultura franceză (nu ştiu cum să mînjesc clanţa Academiei lor, pentru că acolo l-au ales pe unul de-al nostru, şi nu se face!). Şi-i numesc în toate felurile.

Am fost la Strasbourg, oameni buni! Şi am căutat un WC. N-am găsit. Nu mi-a trecut atunci prin cap că oamenii fac în spatele ocolului, acoperă cu pămînt şi mută groapa mai departe! Aşa că am intrat la un restaurant, am plăti oarişce euroi şi m-am… cum îi spune, pe toată mizeria lor. Am fost şi prin alte locuri.

Şi am văzut sărmani, jigăriţi, beliţi de pe dracu’, da’ n-am zis că-s vinituri, handicapaţi, drogaţi… Erau oameni, semeni întru raţiune, chiar dacă, înghesuiţi spre marginea de… sus a animalului din Hexagon. Fără să aspire la trai pe vătrai, în Versailles. Da’ nici o clipă nu m-am gîndit că toţi, dar absolut toţi, sînt la fel. Acu’…

Glăsciorul de răgoritură al prezentatorilor a spus, la un moment dat, că sportul naţional în România nu este fotbalul, ci cerşitul. Şi că de-ai’lu Riberi ar trebui să se teamă de contactul direct pentru că, jucătorii au păduchi. O gaşcă de baroni, duci, şi conţi! Se făceau că nu-nţeleg expresiunea: Je m’appele Bănel. Şi erau în stare să jure că nu de la Rîm se trag, numai să nu ne fie neamuri. Cred că s-au mirat tare cînd au văzut că şi „tricolorii” noştri sînt în chiloţi şi jartiere. De se frămînta brînza puturoasă-n ei: dacă se prezintă goi?! Şi cu o ciomagă în loc de băşică!

Glumim şi noi.
Că au glumit şi ei. Şi au întrebat rétorique: Ştiţi cum se zice la coş de gunoi la români?…Bucureşti. Nu c-ar fi de balamut, da’ cretinoizii au pus de-un balamuc. Le-aş spune şi eu, prieteni, că la periferia Parisului e mai ceva ca la… dar nu vreau să-i jignesc pe egipţieni. Şi-n altă ordine de idei, l-aş sfătui pe contribuabilul francez să nu se mai trateze prin spitale cu medici români. Şi să-i mai şi laude. Să nu citească literatură română (în traducere) şi să spună că-i mai bună ca a lor; să nu… Sau mai bine să-i lege  pe cei doi l’Info cu capu-n jos, deasupra unei gropi cu, ziceţi dumneavoastră! Şi să aţîţe scăpău, pîn’ or năduşi. Acelaşi lucru şi ministrului de exterior, B., făţărit de atîta împuţoşenie şi superior cocoţat deasupra muritorilor care, nu-i aşa, glumesc şi ei, cu satiră, şi mai puţin umor, despre un întreg popor. Din care, se pare, el, ministrul, nu face parte. Altfel şi-ar fi dorit, omeneşte, măcar să le şteargă cu o pălmuţă zîmbetul tîmp de pe feţele acelea ca de după umblătoare. Şi chiar dacă unii consideră LesGuignols “un element esenţial al exprimării democratice din Franţa”, eu tot în joc de cuvinte le zic: Ta vie est sur des rails. Ceva cum că nu poate vorvi numai cocaina din tine.

Glumeam…