Ce le rezervă viitorul noilor puteri globale

Der Spiegel

China, India şi Brazilia au luat cu asalt economia mondială, devenind pe zi ce trece mai încrezătoare în puterea lor politică. Deşi au format un front împotriva Occidentului, ele vor trebui să gestioneze o creştere economică mai lentă şi probleme interne majore pe care cetăţenii lor, mai nou prosperi, nu mai sînt dispuşi să le tolereze, comentează Der Spiegel.

Care vor fi oraşele cele mai importante din lume în viitor? Pentru a răspunde la această întrebare, revista Foreign Policy, cu sediul în SUA, şi Institutul Global McKinsey au examinat criterii precum creşterea economică şi receptivitatea la tehnologie. Rezultatul? Shanghai-ul a depăşit Beijing-ul şi Tianjin-ul, urmat de prima metropolă din afara Chinei, Săo Paulo. Niciun oraş occidental nu a figurat printre primele zece “cele mai dinamice oraşe” din lume. Berlin, Frankfurt şi Munchen nu apar nici măcar în primele 50, aşa cum se întîmplă cu alte oraşe din China, India şi Brazilia. Dacă este să credem concluziile studiului, omenirea va vorbi mandarina, hindi şi portugheza în centrele sale urbane în anul 2025.

În plus, potrivit Raportului de Dezvoltare Umană al Naţiunilor Unite, pe 2013, asistăm la “o creştere a Sudului, fără precedent în ceea ce priveşte viteza şi amploarea”. Pentru prima dată în 150 de ani, producţia combinată a trei economii importante ale lumii în curs de dezvoltare – Brazilia, China şi India – este aproximativ egală cu PIB-ul combinat al puterilor industriale din Nord – Canada, Franţa, Germania, Italia, Marea Britanie şi Statele Unite. În plus, în acest an, Beijingul va importa, pentru prima dată, mai mult petrol din ţările OPEC decît Statele Unite.

Din punct de vedere politic, noile puteri majore sînt, de asemenea, din ce în ce mai sigure în forţele proprii – şi, uneori, formează un front unit împotriva Occidentului. În Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite, China blochează orice rezoluţie pe Orientul Mijlociu care nu îi este pe plac, în timp ce marina chineză îşi încordează muşchii în apele Orientului Îndepărtat. Între timp, India se împotriveşte tendinţei la nivel internaţional în privinţa armelor nucleare, consolidîndu-şi în loc să îşi reducă arsenalul de arme nucleare. De asemenea, preşedintele brazilian, Dilma Rousseff, şi-a anulat demonstrativ o deplasare în Statele Unite şi o întîlnire cu preşedintele american Barack Obama pentru a protesta faţă de practicile de supraveghere ale NSA.

Însă aceasta e doar o parte din povestea de succes, în mod constant şi cu mîndrie repetată la Beijing, New Delhi sau în Brazilia, ca să nu mai vorbim de instituţiile internaţionale. Există un alt adevăr, nu la fel de plăcut: China, India şi Brazilia sînt în prezent zguduite de probleme interne, în condiţiile în care în toate cele trei ţări, populaţiile au ieşit în stradă pentru a protesta împotriva corupţiei, nepotismului şi guvernelor ineficiente. În plus, revenirea economică este marcată de probleme.

În mod ironic, naţiunile în curs de dezvoltare au asistat la o slăbire considerabilă a economiilor lor în ultimele luni, exact atunci cînd o luau înaintea Occidentului. Ratele de creştere economică în 2013 sînt aşteptate să fie la aproximativ jumătate din cele înregistrate în anul boom-ului economic, 2007, în scădere în China, de la 14% la 7,5%, în India de la 10% la 5% şi în Brazilia de la 6% la 2,5%. Deşi aceste cifre sînt încă mai bune prin comparaţie cu cele înregistrate în cazul Statelor Unite şi Uniunii Europene, ele nu sînt suficient de bune pentru a satisface aşteptările puterilor emergente. În plus, pe măsură ce faima dispare, diferenţele ies, de asemenea, la lumină din nou. Deşi cele trei noi puteri sînt de acord în majoritatea cazurilor, atunci cînd vine vorba de a se opune dominaţiei occidentale şi unui posibil dictat în privinţa emisiilor de CO2, diferenţele lor politice sînt substanţiale.

Cele trei state nu pot fi mai diferite atunci cînd vine vorba de modelele lor proprii de dezvoltare. China este o dictatură centralistă, a unui singur partid, cu elemente clare de capitalism brut. India este o democraţie federală, haotică, care de multe ori se dovedeşte propriul său duşman. La rîndul său, Brazilia are sistem prezidenţial, cu un sistem de partide imobil. În mod şocant, puţine lucruri s-au schimbat pentru sutele de milioane de locuitori ai zonelor rurale, unde fermierii nu au beneficiat, în general, de economia în plină expansiune. De asemenea, s-a format o nouă clasă de mijloc urbană, însă populaţia este conştientă din ce în ce mai mult de nedreptatea socială şi nepotismul care îmbogăţeşte oficialii şi de decalajul puternic dintre bogaţi şi săraci.

China, India şi Brazilia îşi vor continua, probabil, ascensiunea de neoprit în următorul deceniu, însă într-un ritm mai lent şi fără a realiza ratele record de creştere economică din trecut. Problema este cea a următoarei etape, a unui stadiu de dezvoltare mai dificil, în care cele trei ţări vor fi nevoite să recunoască faptul că drumul de la proletari la clasa de mijloc este mai uşor decît drumul spre partea de sus a societăţii. În Beijing, în special, un fenomen – numit punctul de cotitură lewisian, după numele unui economist britanic – este probabil să apară. Acest fenomen apare atunci cînd muncitorii agricoli cu salarii mici, mult timp benefici pentru economie, sînt din ce în ce mai mult absorbiţi de sectorul industrial, unde aceştia devin o povară, din cauza creşterii salariilor şi a faptului că guvernul trebuie să ofere acum asigurări de sănătate şi pensii. De asemenea, India şi Brazilia, care, prin ratele lor ridicate de natalitate, au cel puţin un avantaj teoretic asupra Chinei şi Occidentului, sînt expuse unui alt fenomen neplăcut – “capcana veniturilor medii”, în cadrului căruia creşterea costurilor de producţie duce la stagnarea creşterii economice rapide şi relativ simple.