Ca om politic, Băsescu nu mai există

ILIE CĂLIAN

Nu cred că Traian Băsescu îşi va ţine promisiunea „din sufragerie”, de sîmbătă seara, după aflarea rezultatului votului, care l-a impus pe Vasile Blaga preşedinte al PDL – anume, promisiunea că, după despărţirea de partidul său („Adio, PD! Adio, PDL!”) nu va încerca să rupă o parte din PDL, pentru a-l duce către o „construcţie” de dreapta. Nu pentru că Băsescu e celebru pentru felul în care minte şi nu-şi respectă promisiunile, ci pentru că, chiar dacă ar vrea să se ţină de cuvînt, nu poate. Nu poate, dintr-un motiv simplu: sînt mulţi în PDL cei care – ca pe vremea lui Ceauşescu – se străduiesc să îndeplinească dorinţe neformulate ale „şefului”. Dacă Băsescu ar fi un om de caracter, nu s-ar mai fi întîlnit, imediat după declaraţia de adio, cu un grup de susţinători ai Elenei Udrea, cu care va fi pus la cale, deja, lupta pentru supremaţie.

Nu prea are importanţă dacă Vasile Blaga a trişat la voturi. În calitatea sa de secretar general al PD/PDL, a furat atîtea voturi pentru partid şi pentru Băsescu, încît nici nu mai contează dacă a furat sau nu pentru sine. Şi nici o nouă numărătoare a voturilor nu are importanţă. Semnificative sînt cîteva „detalii”. De la bun început, Elena Udrea invoca probabilitatea ca Blaga să trişeze – tocmai pentru a-şi justifica un eventual eşec. Apoi: majoritatea doamnelor din PDL erau anti-Udrea (inclusiv Andreea Paul, fostă protejată a lui Emil Boc). De asemenea, cei mai reprezentativi foşti liberali, trecuţi la PDL, în frunte cu Stolojan, au fost de partea lui Blaga (foarte întîrziata răzbunare a lui „Dragă Stolo”). Şi, în fine (fără a fi ultimul semn), faptul că o serie de delegaţi au absentat: oamenii aceştia se temeau să se expună, de frica Elenei Udrea (adică a dosarelor lui Băsescu).

De fapt, posibila rupere a PDL şi despărţirea de Băsescu putea fi prevăzută cu uşurinţă. Convenţia extraordinară a PDL a stat sub semnul acuzei – din partea tuturor părţilor implicate (cele trei tabere – Blaga, Udrea, Macovei) de încercare de fraudare. Adică, toţi se acuzau reciproc de necinste. Şi o făceau cu toată sinceritatea, întrucît se cunoşteau foarte bine, ştiau cum au furat şi înşelat înainte, cu alte ocazii. Or, un partid care nu crede cîtuşi de puţin în cinstea membrilor şi liderilor săi nu poate trăi la infinit.

Desigur, cei care, în loc să meargă la vreun spectacol de comedie, la o întîlnire distractivă, la cinematograf sau în alt loc de amuzant, au stat sîmbătă în faţa televizorului – de la apariţia lui Băsescu la Convenţia Extraordinară a PDL, pînă noaptea tîrziu, la „declaraţia din sufragerie” a lui Băsescu, au avut parte de o zi de distracţie continuă. Poate că, amuzîndu-se de tot ceea ce s-a întîmplat, au trecut cu vederea un fapt extrem de important. Anume: atît prin cuvîntarea rostită la convenţie, cît şi prin declaraţia de adio, Băsescu s-a autodenunţat, recunoscînd public că, în toţi anii de cînd este preşedinte, a încălcat flagrant Constituţia, conducînd efectiv un partid şi implicîndu-se în toate deciziile interne ale acestuia, de la programul de guvernare la alegerea conducerii partidului. Desigur, lucrul acesta se ştia de mult timp, ba chiar Băsescu a recunoscut recent (12 martie) la un post tv, în felul său: „Da, eu recunosc că am împins, am forţat Constituţia”. Adică, recunoştea el, a „forţat Constituţia” pentru a impune o serie de legi, care n-ar fi putut trece normal prin Parlament, însă „şansa mea a fost că am avut în Emil Boc un partener excelent”. Aceasta este şi prima recunoaştere clară a lui Băsescu că el este cel care l-a împins pe Boc să încalce Constituţia cu numeroasele sale asumări ale răspunderii Guvernului. Şi tot aşa se explică de ce Boc a devenit cel mai activ susţinător al Elenei Udrea, protejata lui Băsescu: Boc, purş şi simplu, este „băgat pînă-n gît” în încălcarea Constituţiei.

Acum, însă, un lucru este clar: cel puţin jumătate din PDL s-a săturat de Băsescu, Udrea, Boc şi ceilalţi din echipa de marionete a lui Băsescu. Jumătatea fesenistă – cum spunea Băsescu, de parcă n-ar fi fost el secretarul organizator al PD/FSN, cînd Petre Roman era preşedinte? Dar Stolojan şi ai săi – foşti liberali, care n-au fost nicio clipă în FSN? Lucrurile sînt mai complicate decît vrea Băsescu să credem. El declara că membrii acestui partid au fost cuminţi atîta vreme cît au fost conduşi de „un lider autoritar”, adică de el însuşi, iar acum şi-au pierdut spiritul democratic. Evident, Băsescu nu-şi dă seama de contradicţia logică a celor susţinute de el. Dar, mai ales, nu-şi dă seama că nu lipsa unui lider autoritar a dus la scindarea de facto a PDL, ci, pe de o parte, tocmai spiritul său autoritar, cazon, care „mătură puntea” cu matrozii indisciplinaţi, pe de altă parte, încăpăţînarea cu care o susţine pe Elena Udrea şi, în fine, sau poate chiar în primul rînd, faptul că majoritatea membrilor PDL au înţeles că Băsescu e un om politic „terminat”, care, odată plecat de la Cotroceni, nu va mai putea face nimic pentru a le aduce pe masă niscai ciolane grase.