Băsescu nu mai înşeală pe nimeni

ILIE CĂLIAN

Nu vă fie frică -/ Şi Băsescu pică!” s-a scandat în mai multe adunări publice de protest din cele desfăşurate în zilele sfîrşitului de săptămînă (în circa 25 de localităţi). La fel, s-a cerut demisia /demiterea Guvernului Boc şi alegeri anticipate.

Băsescu şi-a făcut-o singur. Vă amintiţi cu cîtă admiraţie cîţiva intelectuali „subţiri” şi analişti „fini” ne asigurau că Băsescu este un „animal politic” imbatabil, dotat cu un perfect instinct politic – o formulă care ar fi trebuit (şi în parte a şi reuşit) să-i dezarmeze pe contestatarii şi adversarii săi politici. Ei bine, adevărul este altul: Băsescu este un amestec de viclenie şi reacţii paranoide, necontrolate de o inteligenţă care să facă „acordul fin” între proiectele sale şi acţiunile sale concrete, un amestec de şmecherie, agresivitate şi mîrlănie nestăpînite şi inacceptabile la o persoană cu funcţii publice. Graba cu care s-a repezit asupra lui Raed Arafat într-un mod nejustificat şi grosolan adevereşte tocmai lipsa de inteligenţă politică.

El n-a fost capabil să înţeleagă că – aşa cum el însuşi a profitat de înclinaţia unei populaţii care preferă să opereze cu personalizări în locul conceptelor, cu „oameni providenţiali” în locul doctrinelor şi programelor -, tot aşa populaţia s-a revoltat cînd a lovit în „omul providenţial” al serviciului de urgenţă în sănătate. Observaţi, vă rog, că populaţia n-a protestat (palidele demonstraţii organizate de sindicate sau pensionari n-au atras solidaritatea spontană) nici atunci cînd a redus salariile în diferite sectoare publice, nici cînd a majorat TVA, nici cînd a lovit în pensionari şi handicapaţi etc.: toate aceste măsuri nu aveau o adresă personalizată, un „om providenţial”. Pare ciudat, dar aşa s-a întîmplat. De fiecare dată măsurile respective erau dublate de grija de a fi băgat zîzanie între diferitele categorii sociale care urmau a fi lovite.

Dar Băsescu nu s-a putut stăpîni. Chestiunea asistenţei de urgenţă şi a SMURD era deja lămurită, în principiu, cu FMI şi dezbaterea ei era doar o diversiune. Băsescu ar fi putut oferi o mostră de „înţelegere”, cu speranţa că problemele esenţiale ale legii sănătăţii nu vor fi aprofundate în dezbaterile publice şi ea va fi adoptată cu un simulacru de dezbatere şi vot majoritar în Parlament. Prea sigur pe instinctul său de „animal politic” care sfidează „plebea”, Băsescu a uitat două lucruri: legea sănătăţii afectează – şi ca atare solidarizează – absolut toate categoriile sociale, profesionale şi de vîrstă şi, în al doilea rînd, s-a comportat josnic cu un „om providenţial”, pe care el însuşi îl decorase.

Era, deci, firesc ca, odată pornite, demonstraţiile spontane în favoarea lui Raed Arafat, de la Tg. Mureş, să se transforme într-un atac la adresa esenţei proiectului de lege propus de Băsescu şi, pînă la urmă, împotriva sa. Aici este, de fapt, esenţa problemei: manifestaţiile s-au întins, de la Tg. Mureş, la alte oraşe, tema protestelor trecînd de la persoana lui Raed Arafat la toate necazurile oamenilor şi, pînă la urmă, la stilul de „conducere” al lui Băsescu şi responsabilitatea sa pentru tot ceea ce nemulţumeşte cele mai variate categorii sociale. Pe scurt, Băsescu a făcut singur împotriva sa ceea ce nu reuşiseră sindicatele şi partidele din Opoziţie.

Acum, Puterea şi acoliţii lor caută să deplaseze atenţia de la esenţa problemei – periculozitatea proiectului legii sănătăţii pentru fiecare cetăţean – la excesele unor grupuri de susţinători ai echipelor de fotbal „Dinamo” şi „Steaua”. Să fim serioşi: fanii acestora n-au fost prezenţi simultan în toate oraşele în care au avut loc manifestări de protest spontane de vineri pînă duminică.

Şi încă ceva: ce a aţîţat şi mai mult spiritele a fost modul sfidător în care Băsescu şi-a retras din dezbaterea publică „jucăria”. Tot mai mulţi oameni au început să înţeleagă – din acest unic gest – că Băsescu şi-a depăşit incalificabil de grosolan competenţele pe care i le acordă Constituţia.

Desigur, metaforic am putea spune că SMURD a descarcerat conştiinţa civică a cetăţenilor României. În realitate, cel care a făcut-o (aşa cum s-a întîmplat deocamdată) este chiar cel care pierde din cauza aceasta.