Bani pentru agricultură?

RADU VIDA

Da. La întrebarea din titlu trebuie spus un „da” hotărît: e nevoie de bani în agricultura românească. Nu numai pentru dezvoltarea ei, ci şi pentru a reface ceea ce, nesăbuinţa populară a distrus: terenuri degradate, sisteme de irigaţii devastate, şeptelul decimat etc.

În fine, politica agrară a României prinde contur. Şi, pe lîngă promisiunile de tot felul, pe lîngă minciunile proferate, iată că agricultura primeşte bani. 3 milioane de euro! Atîta a anunţat Guvernul că se aloca în acest an. E vorba de fonduri europene şi bani guvernamentali.

E bine!

Şi, desigur, s-ar putea şi mai bine, dacă colectarea la bugetul centralizat şi bugetele locale ar fi şi mai mulţi bani. Dar asta e o altă problemă. Semnul întrebării din titlul editorialului de astăzi are un alt tîlc. Încercînd să-l desluşim dăm de alte şi alte belele ale agriculturii româneşti. Repet: e nevoie de bani. De mulţi bani. Dar mai e nevoie şi de altceva.

În primul rînd e nevoie de oameni. Să nu cumva să vă gîndiţi că aş propune vreun exod invers anilor de construcţie socialistă, cînd satele au fost golite de forţă de muncă în favoarea dezvoltării industriale de la oraşe. E drept că oamenii de la sate au îmbătrînit. Că nu mai există specialişti. Că, tineretul fuge din aceste locuri din motive pe care le cunoaşte toată lumea. Dar tot atît de adevărat este că noi, întreaga societate trebuie să facem un efort pentru ca lucrurile din agricultură să meargă mai bine. Pentru că, pînă la urmă, e vorba despre mîncare, despre materia primă pentru anumite industrii, e vorba de PIB şi cîte şi mai cîte. Şi, credeţi-mă, toate se leagă.

Aşadar, e nevoie ca facilităţile fiscale şi subvenţiile să fie îmbunătăţite, iar controlul a ceea ce se face cu planul de afaceri din agricultură mai temeinic verificate. Oamenii, cei pricepuţi desigur, şi specialiştii (din numeroasele fabrici de şomeri ai tuturor facultăţilor de profil) ar trebui să se regăsească în agricultură. Şi cercetare.

În al doilea rînd, agricultura modernă are nevoie de utilaje performante. Productivitatea în agricultură este o chestiune discutată şi în cele mai dezvoltate ţări ale lumii. Ca dovadă că aşa cum e la noi nu mai merge, e că şi puţinii investitori în domeniu fug în alte părţi pentru a-şi derula afacerile. De ce? Pur şi simplu pentru că satele noastre au încremenit în idilicul unor vremi ce n-au nicio legătură cu timpurile moderne. De cele mai multe ori (şi fiecare are exemple la îndemînă) primarii au umflat propunerile şi dezideratele dezvoltării rurale. Dar n-au făcut nimic. Sau aproape nimic. Nostalgia după bucolic şi revolta împotriva distrugerii tradiţiilor nu-şi găsesc corespondent în logica vremurilor moderne. Nu se poate merge cu plugul tras de doi boi leneşi, în paralel cu tractoarele cu foarte mulţi cai putere şi combine ghidate electronic! Iar „papagalii” care deplîng modernizarea satelor, ar trebui să ştie că fără gaz, lumină, apă şi canalizare nu există progres.

În fine, trebuie spus că satele pot participa la dezvoltarea generală a localităţii dacă şi aici pătrund industriile. Fie şi cele eco. Habar n-am de ce merg primarii, preşedinţii consiliilor judeţene, şi parlamentarii prin străinătăţuri. Cert e că, pînă acum, n-au… importat nimic din experienţa ţărilor avansate. Degrevarea urbanului de unităţile productive şi mutarea lor în rural, are consecinţe de-a dreptul benefice pentru ambele părţi. Iar pentru beneficiari (comunele şi satele patriei) ar însemna bani, atragerea de specialişti în domenii care nu există, dar care devin indispensabili în condiţiile modernizării generale. Şi, desigur, un suflu nou, de emulaţie adevărată, pentru punerea în practică a dezideratului modernizării agriculturii. Muncă!

Fără şmecherii şi corupţie.