Astă-seară, INCURSIUNI DE MELOMAN

 N-aţi uitat de Incursiuni, nu-i aşa? Ei bine, în această seară Sergiu Alex, „aruncă bomba!” „Bomba” e primul album al lui Bogdan Ota, românul care a cucerit Norvegia la Norske Talenter. Impresionat de muzica lui – vă reamintim – Sergiu Alex a scris şi o carte, Bogdan Ota şi pianul care apropie Cerul, lansată în mai la Radio Cluj, cu un concert excepţional al artistului.

Ei bine, primul album ne este la îndemînă: a apărut la Electrecord, se numeşte Day of Wrath şi este cotat de cunoscutul om de radio cu nota maximă. De parcă n-ar fi un album de debut ci unul de apogeu al carierei! Wow!

Veştile bune nu se termină aici, pentru că, iată, aflaţi şi din Făclia de Cluj: Bogdan Ota va lansa acest album la Cluj-Napoca, printr-un magnific concert programat pe data de 5 decembrie 2012, în sala Operei Naţionale! Să fiţi acolo!

CD-ul, deci: ascultaţi-l şi bucuraţi-vă de muzica lui. Incursiuni de meloman, Radio Cluj FM, ora 22, live.

Articole din aceeasi categorie

    Nu exista articole asemanatoare