Anul “dronelor”

ABC

“Dronele” ar putea fi dispozitivul anului 2011. Unul din evenimentele cele mai importante ale anului 2011, moartea lui Osama bin Laden, a fost posibil graţie misiunii de recunoaştere a acestor avioane fără echipaj, pe cît de secrete pe atît de sofisticate; anul s-a încheiat cu SUA cerînd Iranului să restituie “drona” prăbuşită pe teritoriul său, în plină escaladare a tensiunii între cele două ţări. Lupta de combatere a insurgenţei din Irak-Afganistan-Pakistan a dus la dezvoltarea unui program, impulsionat iniţial de George Bush, pe care replierea efectivelor de pe teren şi reducerile din bugetul militar destinat războiului convenţional, l-au amplificat.

SUA au început să-şi rezolve conflictul împotriva terorismului islamic prin forţa “dronelor”: asasinarea în Pakistan a numărului doi al Al Qaida, Al Rahman, şi în Yemen a lui Al Alawki, liderul reţelei din Peninsula Arabică, alături de alţi 2.000 de militanţi extremişti (şi victime civile colaterale) din 2006 pînă în prezent. Pentru combaterea bastionului Al Qaida din Yemen şi Somalia, SUA şi-au extins baza “dronelor” în Etiopia, Jibuti şi Seychelles. Şi, nimic mai potrivit decît “dronele” pentru “războiul sub acoperire” împotriva Iranului. Flota totală a aparatelor este în prezent de 7.000 de unităţi, faţă de 50 cît numără în urmă cu zece ani.

Marea parte a “dronelor” sînt operate de CIA, care seamănă acum mai mult cu o agenţie paramilitară decît cu serviciile secrete, dar şi Pentagonul este implicat în manevrarea acestor UAV (Unmanned Aerial Vehicles). Definiţia de avioane fără echipaj face referire la faptul că nu există nici un fel de personal la bordul aparetelor; acestea sînt însă modele care pentru a se menţine în aer au nevoie să fie operate de pînă la 180 de persoane, care controlează comenzile de la distanţă, verifică obiectivele, operează senzorii şi camerele. Unele modele sînt folosite doar pentru misiuni de recunoaştere şi supraveghere, precum cel ultrasecret RQ-170 Sentinel, prăbuşit recent în Iran, sau marele Global Hawk, care a înlocuit datorită autonomiei sale de zbor vechile aparate cu echipaj U-2. Altele pot lansa rachete, precum Predator MQ-1 sau mai letalul Reaper MQ-9. Doar operarea reţelei globale de survolare costă Air Force 5 miliarde de dolari pe an.

Proliferarea mondială a “dronelor”, prin diferite ţări care au deja propria flotă, suscită unele semne de întrebare.Cea mai îngrijorătoare este cea legată de dezvoltarea inteligenţei artificiale şi a altor tehnologii care vor robotiza complet zborurile şi atacurile acestor “drone”. În prezent, depinde de voinţa umană ultima decizie de a deschide focul, pe viitor va aparţine acestor ultrasofisticate maşini de ucis. Unii cred că acest automatism ar putea duce la nerespectarea Convenţiei de la Geneva, care obligă la verificarea dacă ţinta atacului este un obiectiv militar legitim. Alt aspect este cel al dependenţei pe care l-ar putea crea: fără costuri umane pentru propria tabără, uşurinţa de a lansa atacuri ar duce la multiplicarea acestora.