ANAF a început verificarea persoanelor cu averi mari

anafAgenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a demarat verificarea persoanelor fizice cu venituri mari care prezintă risc fiscal, respectiv a celor care au o avere ce nu poate fi justificată de veniturile declarate, această activitate urmînd să fie desfăşurată în opt birouuri special înfiinţate, dintre care unul va funcţiona în Cluj-Napoca.

ANAF a anunţat că programul de asigurare a conformării fiscale a persoanelor fizice cu risc fiscal (PFRF) vizează verificarea veniturilor şi a declarării acestora începînd cu anul 2011, întrucît doar pentru acestea se poate aplica atît regula de impozitare a veniturilor a căror sursă nu a fost identificată, cît şi procedura de verificare, conform normelor stabilite legaleîn vigoare. Durata efectuării verificării fiscale este de maximum 6 luni, respectiv 12 luni dacă sînt necesare informaţii din străinătate.

Peste 7.800 de persoane vor fi “verificate amănunţit”

Într-o primă etapă vor fi identificaţi aceia care au cheltuieli semnificative, respectiv asociaţi / acţionari care au împrumutat firma cu sume mai mari de 200.000 de lei, persoane fizice care cumpără bunuri sau case în valoare de peste 70.000 de euro, persoane fizice cu depozite anuale mai mari de 500.000 lei şi persoane fizice care au cumpărat maşini mai scumpe de 25.000 de euro.
În urma aplicării acestui prim filtru, dintre cei peste 14,36 milioane de contribuabili, 29.253 sînt persoanele care intră în eşantionul supus analizei de risc. Analiza de risc este efectuată pornind de la veniturile personale declarate în perioada 2011- 2013, dar se va ţine cont şi de veniturile declarate în perioada anterioară, pînă în 2006. Ulterior sînt verificate achiziţiile de locuinţe şi terenuri, constituirea de depozite bancare, împrumuturile către firme şi achiziţia de maşini, nave şi aeronave.
În urma analizelor efectuate, pentru 132.246 persoane s-a constatat o diferenţă mai mare de 10%, dar nu mai puţin de 50.000 de lei, între veniturile estimate de Fisc şi cele declarate. Dintre aceştia, 5.884 sînt persoane fizice cu grad ridicat de risc fiscal, respectiv au realizat achiziţii de proprietăţi imobiliare în intervalul 2011 – 2013 de minimum 700.000 lei (circa 150.000 euro), au cumpărat autoturisme de minimum 350.000 lei (circa 75.000 euro) în aceeaşi perioadă sau prezintă un risc de nedeclarare mai mare de un milion de lei (circa 200.000 euro). Dintre cele 5.884 persoane au fost eliminate 1.161 persoane pentru care riscul de nedeclarare era acoperit din veniturile soţilor. Celor 4.723 de contribuabili cu grad ridicat de risc fiscal li s-au adăugat încă 3.156 de persoane (rude sau afini pînă la gradul II) identificaţi cu risc fiscal, astfel încît 7.879 de persoane sînt propuse pentru verificare amănunţită.

Patru grupe de risc
În urma analizelor au fost identificate patru grupe de riscuri. Din prima grupă fac parte “patroni bogaţi de firme sărace”, respectiv cei care deţin un patrimoniu semnificativ (case, maşini, împrumuturi către firme), care nu corespunde cu veniturile declarate, care sînt mult mai mici sau deţin firme cu cifre de afaceri viabile, dar cu rezultate proaste (fie sunt tot timpul de pierdere fie au un profit mult mai mic decît cifra de afaceri). În cea de-a doua grupă de risc intră persoanele care au un patrimoniu semnificativ, dar nu au activităţi economice cunoscute, în grupa a treia sînt încadrate persoanele cu venituri volatile, respectiv cei care activează în showbiz, iar în grupa a patra sînt incluse alte persoane care nu pot fi încadrate în cele trei grupe anterioare, însă prezintă “riscuri semnificative”.

Serviciu de verificări fiscale în Cluj-Napoca
ANAF susţine că 5.399 de contribuabili sînt vizaţi pentru prima serie de verificări, fiind înfiinţate 8 servicii distincte de verificări fiscale dedicate acestui program pentru care au fost alocate 100 de posturi. Aceste servicii sunt în Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi, Braşov, Galaţi, Ploieşti, Craiova şi Bucureşti. De asemenea, au fost selectaţi primii 60 de inspectori care se ocupă exclusiv de acest program şi cărora le-a fost alocat un număr de 313 cazuri.


Ce înseamnă “persoane fizice cu averi mari”

Decizia de verificare a persoanelor fizice cu risc fiscal a fost luată de conducerea ANAF, în urma analizelor de risc fiscal efectuate de Direcţia Verificări Fiscale asupra persoanelor fizice, în cadrul programului de asigurare a conformării fiscale a persoanelor fizice cu averi mari (PFAM), pe baza datelor disponibile privind veniturile declarate şi alocările de fonduri (creşteri patrimoniale, achiziţii, creanţe, cheltuieli etc.), în urma cărora au fost identificate şi alte persoane fizice decît cele din grupul PFAM care prezintă risc de nedeclarare a unor venituri semnificative şi sustragere de la plata impozitelor aferente.
În eşantionul de risc PFRF intră persoanele fizice cu avere afişată semnificativă (imobile, autoturisme de lux, alte bunuri de mare valoare, creanţe din creditări acordate companiilor şi / sau persoanelor fizice, depuneri semnificative în conturi bancare din România sau din străinătate, cheltuieli personale ridicate), nejustificată de veniturile declarate.

Etapele verificării fiscale

Potrivit Codului de procedură fiscală, verificarea situaţiei fiscale personale a persoanelor fizice presupune parcurgerea unor etape: * analiza de risc fiscal * selectarea persoanelor care vor fi supuse verificărilor fiscale prealabile documentare * verificarea prealabilă documentară efectuată asupra persoanelor selectate (care se desfăşoară la sediul organului fiscal, fără notificarea contribuabilului, pe baza informaţiilor şi documentelor deţinute sau obţinute de administraţia fiscală) * verificarea fiscală a persoanelor pentru care verificarea fiscală prealabilă documentară a constatat existenţa diferenţei semnificative, în sensul legii, între veniturile estimate pe baza situaţiei fiscale personale şi veniturile declarate administraţiei fiscale (care se desfăşoară împreună cu contribuabilul).
Prin verificarea fiscală prealabilă documentară (VFPD) se estimează nivelul veniturilor realizate de persoana fizică controlată, care se compară cu veniturile din declaraţiile fiscale şi se stabileşte dacă verificarea fiscală continuă sau încetează. Dacă între venitul estimat în VFPD şi venitul declarat există o diferenţă semnificativă, respectiv de 10%, dar nu mai puţin de 50.000 de lei, verificarea continuă şi se emite persoanei în cauză avizul de verificare. Persoana verificată are la dispoziţie 60 de zile pentru a prezenta organelor de control documente justificative sau alte clarificări relevante pentru situaţia sa fiscală. Perioada poate fi prelungită cu 30 de zile, o singură dată, la solicitarea scrisă şi temeinic justificată a persoanei fizice, cu acordul fiscului. În acelaşi termen, persoana fizică verificată trebuie să depună şi declaraţia de patrimoniu şi venituri. Nerespectarea obligaţiei de depunere a declaraţiei constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 10.000 la 50.000 lei.
Persoana fizică supusă verificării situaţiei fiscale personale poate solicita o singură dată, în scris, amînarea datei începerii verificării, pentru motive justificate.

Impozite şi sancţiuni

Orice venituri constatate de organele fiscale, a căror sursă nu a fost identificată, se impun cu cotă de 16%, iar prin decizia de impunere se calculează şi obligaţiile fiscale accesorii (penalităţi, dobînzi). În cazul constatării de indicii care ar putea întruni elementele constitutive ale unei infracţiuni se sesizează organele de urmărire penală competente.

Articole din aceeasi categorie