An modest pentru producţia de miere

Producţia de miere din acest an va fi peste cea din 2012, cînd seceta a redus-o la jumătate, dar nu va depăşi 17.000 de tone, adică cel mult 70% din producţia medie anuală obţinută în condiţii climaterice normale, potrivit estimărilor Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România (ACAR).
„2013 va fi un an modest pentru producţia de miere, chiar dacă va fi peste nivelul înregistrat anul trecut. Estimările noastre arată că va reprezenta cel mult 70% din producţia obţinută într-un an normal din punct de vedere meteorologic, cînd se ajunge la 20.000 şi chiar 22.000 de tone. Din datele actuale, estimăm o cantitate situată între 15.000 – 16.000 de tone sau cel mult 17.000 de tone”, a apreciat preşedintele ACAR, Ioan Fetea. El a precizat că vremea ploile din primăvară au compromis producţia de miere de salcîm, care este redusă la jumătate, mai ales în vestul şi centrul ţării, şi că nici la mierea de tei situaţia nu va fi mai bună, iar cantităţile de miere obţinute nu vor depăşi 50-60% din producţia medie anuală. Consumul autohton de miere ajunge, în medie, la 500 de grame pe locuitor/an, mult sub media ţărilor UE, unde este între 1,5 – 2 kilograme.

Articole din aceeasi categorie

    Nu exista articole asemanatoare