Ajutor de stat pentru Aeroportul Cluj. Se reiau zborurile spre Egipt

Aeroportul Internațional ”Avram Iancu” Cluj va beneficia de un ajutor de stat de circa 8 milioane lei, acordat în cadrul în cadrul unei scheme de ajutor de stat pentru compensarea pierderilor înregistrate ca urmare a pandemiei de COVID-19.

Asociația Aeroporturilor din România a întocmit un studiu pe baza căruia a înaintat o propunere către Guvern privind sprijinirea aeroporturilor. Demersul a fost sprijinit de domnul ministru Lucian Bode, iar noi vom primi circa 8 milioane lei, din care vom acoperi pierderile înregistrate în această perioadă” a spus David Ciceo, directorul aeroportului clujean.

Din păcate, obiectivele conducerii Aeroportului, de a se depăși în acest an 3 milioane de pasageri nu mai pot fi realizate, din cauza reducerii traficului. ”Avem deja pierderi mari, de circa 70%. Dacă în august 2019 am avut în jur de 300.000 de pasageri, anul acesta s-ar putea să ajungem la 100.000. Există în continuare multe incertitudini privind măsurile luate de alte state relativ la traficul din România, și astfel se reduce gradul de încărcare al aeronavelor și, evident, și al încasărilor noastre. Sperăm totuși ca în acest an să ajungem la 1 milion de pasageri”, a declarat directorul aeroportului.

David Ciceo, directorul Aeroportului Internațional Cluj: ”Sper ca în acest an să ajungem la un milion de pasageri”

El apreciază că în cursul acestei luni este posibil să fie reluate zboruri spre mai multe destinații, printre care și Egipt. ”Lucrăm la relansarea traficului de pe aeroport, iar din 15 august tot personalul lucrează în program normal. Deja au fost reluate zborurile spre Istambul și Antalia, iar în august vor fi reluate și zborurile spre Hurghada, în Egipt”, a mai spus David Ciceo.

Ajutoare de stat vor primi și aeroporturile din Iaşi, Bacău, Craiova şi Sibiu. Pentru comparație, Aeroportul Internațional Sibiu va primi în jur de 4 milioane lei.

Guvernul trebuie să aprobe o ordonanță pentru acordarea ajutoarelor

A fost adoptată în această şedinţă de Guvern o schemă de ajutor de stat pentru aeroporturile regionale cu un trafic situat între 200.000 şi 3 milioane de pasageri pe an, aflate în subordinea unor judeţe, pentru compensarea pierderilor înregistrate ca urmare a pandemiei de COVID-19. Vorbim despre aeroporturile din Iaşi, Bacău, Cluj, Craiova şi Sibiu care vor beneficia de o compensare a pierderilor în sumă totală de aproximativ 22 de milioane de lei. (…) aeroporturile cu un trafic mai mic de 200.000 de pasageri pe an au beneficiat, deja, de o schemă similară de sprijin, iar alte aeroporturi care se încadrează în categoria de trafic între 200.000 şi 3 milioane de pasageri pe an au accesat în mod individual astfel de scheme de compensare pentru pierderile suferite ca urmare a pandemiei COVID-19 „, a declarat Ionel Dancă, şeful Cancelariei prim-ministrului, citat de Agerpres.

El a precizat că astfel a fost creat cadrul legal pentru aprobarea unei ordonanţe de urgenţă privind acordarea unor ajutoare de stat acestor aeroporturi, care nu au fost cuprinse în schemele anterioare de ajutor sau nu beneficiază de o facilitate similară în prezent.

Declarație pe proprie răspundere pentru pasagerii care sosesc în România

Având în vedere pandemia de Covid -19 și măsurile impuse de autorități pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2, pasagerii care sosesc în România din țările / zonele cu risc epidemiologic ridicat (zone declarate „galbene” de Institutul Național de Sănătate Publică), trebuie să completeze o declarație pe propria răspundere înainte de intrarea în țară.

Aeroportul Internațional Cluj pune la dispoziția pasagerilor posibilitatea de a completa această declarație, on-line, accesând pagina oficială de internet a aeroportului www.airportcluj.ro, secțiunea Știri și Noutăți, unde vor găsi link-ul către platforma https://chestionar.stsisp.ro/, a Serviciului de Telecomunicații Speciale. Călătorii care sosesc pe Aeroportul Internațional Cluj pot scana această declarație pe un dispozitiv electronic cu conexiune la internet pus la dispoziție în cadrul Terminalului de Sosiri al Aeroportului. Completarea declarației on-line va determina reducerea timpilor de așteptare și fluidizarea fluxului de pasageri sosiți la Aeroportul Internațional Cluj, evitându-se, astfel, aglomerările și riscul de răspândire a virusului SARS- CoV-2.

Se recomandă pasagerilor ca în Aeroport să respecte toate măsurile de distanțare socială, măsurile sanitare obligatorii de purtare a măștii și toate instrucțiunile personalului aeroportuar.

V. Dădulescu

Articole din aceeasi categorie