Academice. Vatra Dornei, 23-24 septembrie. Ştiinţă, Religie şi Societate

Academia Oamenilor de Ştiinţă din România în parteneriat cu Arhiepiscopia Tomisului organizează sesiunea ştiinţifică cu tema Ştiinţă, Religie şi Societate, 23 – 24 septembrie, Mănăstirea’Acoperămîntul Maicii Domnului’.

Tematicile abordate vizează mai multe paliere, filosofie şi teologie, religie – ştiinţă – societate, filosofi români despre ştiinţă şi religie. Concret, trebuie menţionate abordări precum cunoaştere şi spiritualitate – pattern-uri de gîndire, filosofia religiei – clasificări conceptuale, universuri paralele şi divinitatea ca posibilitate statistică, posibilitatea cunoaşterii lui Dumnezeu – afereza în gîndirea lui Meister Eckhart, adevărul la Toma d ‘Aquino, triada speculativă şi Sfînta Treime din perspectivă hegeliană, ştiinţă şi teologie ortodoxă, rolul religiei şi al ştiinţei în modelarea fiinţei umane, ura şi invidia – poveri ale sufletului, taina spirituală a Botezului şi Ştiinţa, pictura bisericilor de lemn din Maramureş între sacru şi profan, Efectul Kirlian – propuneri de utilizare în domeniul criminalisticii, ştiinţă şi credinţă, evoluţia Universului la limita dintre Ştiinţă şi Credinţă, plante biblice – confirmări ştiinţifice, rolul ecologiei spirituale în reconcilierea ştiinţei şi a religiei, ştiinţa – religia şi teleportarea, Geneza Universului de la religie la cosmogonia ştiinţifică, investiţia în oameni la confluenţa dintre ştiinţă – religie şi societate, ateismul – o simplă religie, energiile necreate, legile fizicii şi iubirea de Dumnezeu, rolul şi locul sacroterapiei în medicina preventivă, înaintaşi iluştri despre ştiinţă – religie şi societate, ştiinţa şi credinţa la Dimitrie Cantemir, religie şi ştiinţă în ‘Eonul Dogmatic’, libertate prin credinţă – Părintele Iustin Pârvu şi morala unei vieţi cîştigate.

Deschiderea oficială are loc vineri, 23 septembrie (ora 9), cînd temele abordate vizează ştiinţa şi spiritualitatea, religie – ştiinţă şi religiologie, religie şi societate în timpul regimului socialist – totalitar din România, filosofi români despre relaţia ştiinţă religie (Lucian Blaga, Mircea Eliade, Nae Ionescu, Constantin Rădulescu Motru, Mircea Florian, Emil Cioran, Constantin Noica, Mircea Vulcănescu, Mihai Eminescu).

Am amintit o parte din temele ce vor fi discutate, voi aminti şi personalităţi ce şi-au confirmat prezenţa, ÎPS Teodosie – Arhiepiscopul Tomisului, acad. Vasile Cândea, acad. Emil Săndulescu, Ioan Busgan, Dan Şchiopu, Doru Delion, prof. dr. Ioan Scurtu, prof. dr. Angela Botez, prof. dr. Ecaterina Andronescu, prof. dr. Marius Bojiţă (preşedintele AOSR – Filiala Cluj), Ion Solcanu, Alexandru Bogdan, Valeriu Cimpoacă, Eugen Bădălan, Nicolaeta Diaconu, Petru Andea, Elena Dulgheru, Şerban Nicolau.

Demostene ŞOFRON

Articole din aceeasi categorie

    Nu exista articole asemanatoare