Academice Istanbul, 14-16 noiembrie, Crowne Plaza Harbie. Noutăţi în înţelegerea mecanismelor şi în abordarea terapeutică a traumatismelor cranio-cerebrale şi vertebro-medulare

Dafin MuresanuLa ora cînd dvs. citiţi rîndurile de faţă, sînt în plină desfăşurare lucrările celui de al 11-lea Congres internaţional al Academy of Multidisciplinary Neurotraumatology / Academiei pentru Neurotraumatologie Multidisciplinară – organizatori AMN, The Society for the Study of Neuroprotection and Neuroplasticity, Danube University Krems, Universitatea de Medicină şi Farmacie “Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca, Academia de Ştiinţe Medicale din România, Perfect Travel – lucrări care au în centrul atenţiei traumatismele cranio-cerebrale şi vertebro-medulare, lucrări onorate de peste o sută de specialişti din întreaga lume, numind aici România, Germania, China, Japonia, Austria, Spania, Grecia, Argentina,…

Preşedintele congresului este prof. dr. Dafin Mureşanu (foto) (preşedintele Societăţii de Neurologie din România; UMF “Iuliu Haţieganu”), vicepreşedinte prof. dr. Klaus von Wild (Germania), între key – speakeri aflîndu-se nume importante ale neurologiei mondiale cum sînt prof. dr. Anton Alvarez (Spania), Stravros Baloyannis (Grecia), Alexandru Vlad Ciurea (România; preşedinte de onoare al Societăţii de Neurologie din România; UMF “Carol Davila” Bucureşti), Ignacio Previgliano (Argentina), Jiang Rongcai (China), Nicole von Steinbuchel (Universitatea “Georg August” Göttingen), Ernest Wang (Singapore, neurochirurg, AVC, tumorile creierului,…), Eiichi Saitoh (Fujita Health University, Japonia; domenii de cercetare reabilitarea mersului, reabilitare psihiatrică, analiza mersului,…), Heinrich Binder (Austria), Volker Homberg (Universitatea “Heinrich Heine” Düsselforf, Germania; domenii de cercetare plasticitatea creierului, farmacologie în reabilitarea neurologică, controlul mişcării,…), Christian Matula (Universitatea de Medicină din Viena; specialist în chirurgia craniului).

Sînt abordate în congres teme majore şi de stringentă actualitate cum sînt efectul factorilor neurotrofici în traumatismele cranio-cerebrale şi vertebro-medulare, paşi importanţi spre o terapie bazată pe mecanisme în traumatismele cranio-cerebrale şi vertebro-medulare, traumatismele cranio-cerebrale şi vertebro-medulare la copiii cu vîrste cuprinse între 0 şi 3 ani, mecanismele peptidergice în leziunile cerebrale consecutive traumatismului, traumatismele cranio-cerebrale şi vertebro-medulare şi accidentul vascular cerebral – asemănări şi diferenţe, recuperarea mersului la pacienţii paraplegici, , neurorecuperarea precoce – o nouă şi mare provocare, noi începuturi în cercetarea clinică a traumatismelor cranio-cerebrale şi vertebro-medulare, clasificarea pacientului cu leziuni – perspective ale neurochirurgilor, noutăţi în tratamentul traumatismelor cranio-cerebrale şi vertebro-medulare, alterări dendritice în boala Alzheimer, statinele şi hematomul subdural cronic, factori de risc, factori neurotropici în protecţia şi reabilitarea creierului, conceptul înţelegerii mecanismelor durerii la nivelul creierului, medicamentele multimodale,…, toate pentru a veni din timp în ajutorul celor suferinzi. Şi suferinzi sînt foarte mulţi, incidenţa leziunilor cerebrale consecutive traumatismului este în creştere, înregistrîndu-se anual peste 10 milioane de noi cazuri în întreaga lume.

Interesul este maxim, mai ales că aveam de-a face din nou cu un program ştiinţific bine gîndit şi la fel de bine materializat.

Demostene SOFRON

Istanbul, 15 noiembrie 2013

Articole din aceeasi categorie

    Nu exista articole asemanatoare