A fost prelungit termenul de depunere a primelor de asigurare

Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) a aprobat extinderea termenului de depunere a primelor de asigurare, în conturile asigurătorilor, de către intermediarii în asigurări, de la 5 la 15 zile. „Astfel au fost modificate Normele privind activele admise să acopere rezervele tehnice brute pentru asigurătorul care practică activitatea de asigurări generale, dispersia activelor admise să acopere rezervele tehnice brute, precum şi coeficientul de lichiditate, puse în aplicare prin Ordinul nr. 9/2011, cu modificările şi completările ulterioare”, precizează CSA.

De asemenea, CSA a decis publicarea proiectului de Norme privind autorizarea brokerilor de asigurare şi/sau de reasigurare, precum şi condiţiile de menţinere a acesteia, puse în aplicare prin Ordinul 15/2010. Acesta cuprinde prevederi cu privire la clauzele contractuale minime obligatorii, pe care trebuie să le conţină contractul de asigurare de răspundere civilă profesională pentru brokerii de asigurare. Proiectul este disponibil pentru consultare publică timp de 10 zile, pe site-ul CSA, la secţiunea Legislaţie/Proiecte legislative.

Articole din aceeasi categorie

    Nu exista articole asemanatoare