„Un tandem pictural extraordinar”

După expoziţia „Flori şi forme”, realizată cu lucrări semnate de sculptorul Iosif Stegaru, respectiv pictorul Gavril Nechifor, vernisată de curînd, la Galeria Tour d’Art din Turda, Piaţa Republicii nr. 14, Societatea Culturală turdeană „Filarmonia” continuă seria „duetelor”. Aşa încît, săptămîna trecută, la Galeria municipală de Artă, situată pe strada Libertăţii nr. 2, a avut loc vernisajul expoziţiei realizate de filarmoniştii turdeni cu lucrări aparţinînd pictorilor Ionel Federiga şi Ionică Todea. Cei doi artişti plastici clujeni, membri statornici ai Filarmoniei turdene, au reunit în această expoziţie, ce poate fi vizitată pînă la sfîrşitul lunii martie, peste 30 de lucrări. Tablourile înfăţişează privitorilor naturi statice, peisaje, citadine dar şi imagini surprinse în „sînul naturii”.

Calităţile ce-i individualizează pe cei doi pictori au fost reliefate de Iosif Stegaru: „La lucrările lui Ionică Todea se observă o punere în pagină deosebită”. În ceea ce îl priveşte pe Ionel Federiga, ex-preşedintele Filarmoniei turdene a spus: „Excelează printr-o spontaneitate a culorilor, observabilă mai ales în cele două peisaje rurale, sau în pictura ce înfăţişează cea mai veche casă din localitatea Rimetea, construită prin 1686’’. Tablourile expuse, ce intermediază transferul sentimentelor creatorului spre consumatorul de artă, demonstrează că Ionică Todea şi Ionel Federiga alcătuiesc „un tandem pictural extraordinar” a apreciat Iosif Stegaru.

În partea oficială a programului, specific unor astfel de evenimente, au mai vorbit directorul Casei de Cultură din Turda, profesoara Felicia Răcean, preşedintele Asociaţiei judeţene Cluj a artiştilor plastici, Octavian Popescu şi profesorul Valer Suciu, decanul de vîrstă al artiştilor plastici turdeni. La vernisaj au participat circa 20 de persoane. Dintre filarmoniştii turdeni, pe lîngă cei amintiţi, au ţinut să-i onoreze cu prezenţa pe colegii lor clujeni Maria Ilişiu, Maria Larisa Oniş, Cornelia Vidraşcu, Manole Ciui şi Gavril Nechifor. Perioada în care Galeria municipală de Artă din Turda se află în folosinţa Societăţii Culturale „Filarmonia” expiră la sfîrşitul lunii aprilie. Pînă atunci, filarmoniştii turdeni intenţionează să mai organizeze două expoziţii de artă plastică.

Emil HĂLĂŞTUAN

Articole din aceeasi categorie

    Nu exista articole asemanatoare