„Fii Satului” – la Dîncu, comuna Aghireşu

27 august 2011, zi superbă de vară la Dîncu, un sat al voievodului român Ştefan de Dîncu din Evul Mediu, pe moşia căruia a poposit însuşi marele voievod Vlad Ţepeş al Ţării Româneşti la întoarcerea sa de la Buda (Pesta). S-a ţinut a doua ediţie a sărbătorii fiilor satului, aceştia fiind prezenţi în număr considerabil la manifestare.

S-a început cu o slujbă la vechea biserică din sat şi s-a continuat cu un parastas închinat eroilor dîncani de-a lungul timpului, la monumentul din mijlocul satului. Un sobor de preoţi ne-a amintit că eroii noştri cei dragi s-au despărţit de noi pentru a ne apăra fiinţa şi neamul şi nu pentru a se îndepărta de noi şi de aceea trebuie să-i purtăm mereu în suflet. Momentul a fost deosebit de emoţionant, printre vorbitori, cu acest prilej, s-a aflat şi un intelectual ridicat din Dîncu, profesorul Ioan Huluban, coautor al monografiei satului.

A urmat o frumoasă manifestare artistică, susţinută de o formaţie de dansuri populare a unor tineri din Apahida, de lîngă Cluj, formaţie îndelung aplaudată de public.

Dîncu este una dintre cele mai frumoase şi pitoreşti aşezări din zona dealurilor Clujului şi ar merita să intre în circuitul turistic naţional pentru priveliştile de vis pe care le are.

PS. Referindu-se la situaţia politică actuală, mulţi dintre participanţi au invocat, pe bună dreptate, formula: “Cum nu vii, tu – iarăşi – Ţepeş Doamne”…

 Vasile LECHINŢAN

 

Articole din aceeasi categorie

    Nu exista articole asemanatoare