„Chiar el a spus, cu mîna lui”

• Cu Cornel Udrea, la taclale, încă estivale •
Opt  luni pline, şi în acest an, pentru CORNEL UDREA: o „recoltă” bogată de evenimente literar-artistice, sub semnul unui neastîmpăr harnic, specialitatea casei. Premiere teatrale, editoriale, spectacole-acusticon adunau la Radio Cluj, coordonate şi regizate, prezenţe semnificative la festivaluri naţionale de umor şi… mai rămîne loc, pentru un dialog neprovocat.
*
Michaela Bocu : De unde să începem şi, mai ales, cu ce anume?
Cornel Udrea: Cu ziua de 27 august: cu o premieră absolută, la Teatrul Naţional Radiofonic, a 7-a, într-o cronologie, care-mi aminteşte de faptul că am avut privilegiul de a fi jucat la… microfon de nume mari ale teatrului românesc, de-a lungul a peste treizeci de ani: memoria afectivă îi aduce, în prezentul imediat, pe Tamara Buciuceanu-Botez, Silviu Stănculescu, Ernest Maftei, Leopoldina Bălănuţă, Florin Piersic, Adriana Trandafir, Dorel Vişan, Draga Olteanu-Matei, Horaţiu Mălăele, Valentin Uritescu, Dorina Lazăr, Dem Rădulescu, Ovidiu Iuliu Moldovan, Rodica Popescu-Bitănescu, Melania Ursu şi alţii, cărora le cer iertare pentru omisiune.
Ei, bine, sîmbătă, 27 august, de la ora 23.00 pe Radio România Actualităţi, se adaugă Mircea Albulescu, Virgil Ogăşanu, Coca Bloos, Petre Lupu în „Armistiţiu cu morile de vînt” în regia lui Mihai Lungeanu. Trebuie aici, şi acum, să amintesc sprijinul financiar pe care mi l-a acordat, prin sponsorizare, Rotary Club Gherla, al cărui membru de onoare am devenit în acest an, alături de Florin Piersic şi Lavinia Bocu.
M.B.: Într-o lume nebună, dar nebună de tot, îndemnaţi oamenii să asculte, la ceas tîrziu, teatru radiofonic…
C.U. : E un strigăt, aproape patetic, pentru revenirea la normalitate! Piesa pe care o propun spre audiţie este metaforă a duşului rece şi neanunţat asupra unor creştete prea înfierbîntate… Trebuie să ne reconsiderăm existenţa, pentru că prezentul nu este altceva decît preistoria viitorului.
M.B.: Să revenim pe scena neradiofonică.
C.U.: O premieră de succes, la Diesel Club, cu Ionela Nedelea în monodrama „Cînd diavolul îşi dă cu ojă roşie pe copite”, regizată de Sorin Misirianţu, două seri… arhipline şi ar mai fi fost loc – la cerere – şi pentru alte reprezentaţii; şi, în lucru la Baia-Mare şi Bacău, alte două piese voios-înlăcrimate. La Teatrul „George Bacovia” se pune de un proiect european unic: o piesă jucată de nevăzători, pentru cei care nu ştiu să vadă, chiar dacă au acest dar de la Dumnezeu, şi o alta despre traficul de persoane, ambele inspirate din realitatea imediată. Încerc să îmi  conserv umorul, dar este greu, foarte  greu, e cam cînd un alt fel de umor, aproape negru, ne stăpîneşte existenţa. Nu doresc să vorbesc politichie, ar însemna să jignesc cuvintele, cele cu care trăiesc împreună, în respect reciproc şi semantică a camaraderiei.
M.B.: O altă carte de umor? Nu pot să cred că aţi renunţat la proza umoristică,  proza care  v-a consacrat.
C.U.:  Cine a spus că renunţ la cel mai eficace mijloc de  autoapărare? La jumătatea lui septembrie, la Editura Limes apare „Titlu neprecizat – umor, umori, fitze în proză”, în grafica de copertă a lui Cristian Cheşuţ, un profesionist exemplar, căruia mulţi, dar foarte mulţi scriitori îi datorează o parte a succesului; apoi la Editura Napoca Star, o altă carte de umor: „Chiar el a spus, cu mîna lui” şi un volum de versuri despre poezie, prima mea dragoste.
M.B.: Şi în acest an aţi fost pe la multe festivaluri…
C.U.:  Nu au fost chiar aşa de multe, fiindcă la unele invitaţii mi-am declinat participarea, pentru că s-au transformat în instrumente politice, augmentate cu bere, mici şi condimente de manele. Nu gust această categorie de manifestări, chiar dacă, sincer o spun, organizatorii mi-au transmis nişte momeli financiare mai mult decît generoase. Libertatea mea de a scrie, de a vorbi, aşa cum cred şi gîndesc, nu poate fi cumpărată. E o regulă ce a devenit principiu  pur şi aplicată simplu.
M.B.: Vreun regret?
C.U.: Mda… poate faptul că Teatrul Naţional din Cluj-Napoca n-are ochi, urechi pentru dramaturgii clujeni, ignorînd într-un fel apetitul spectatorilor clujeni pentru aceştia, lucru verificat de mine atunci cînd mi s-a jucat o piesă la Naţional, dar care a avut un destin trist şi subiectivat: se juca cu săli pline, existau deja cereri din diaspora, dar a fost scoasă din repertoriu pe motivul că…  de aia. Şi aşa a rămas. Mă consolez, dacă se poate spune aşa, cu piesele jucate la Bacău, Baia Mare, Satu Mare, Piteşti, Tîrgu Mureş, Petroşani, Turnu Severin, în Serbia, în Croaţia, în Suedia, Danemarca… Poate o să vină şi un timp al vremii cînd vom fi băgaţi în seamă de cei de acasă.
A consemnat  Michaela BOCU
m.bocu@ziarulfaclia.ro