“Decolarea” sau cînd “Timpul nu există decît în noi înşine”

Eveniment Cinematograf “Florin Piersic”, sîmbătă, 3 decembrie

“Decolarea” sau cînd “Timpul nu există decît în noi înşine”

Cei care au lipsit la spectacolul de gală de sîmbătă seara – gazdă excelentă staff-ul cinematografului ‘Florin Piersic’; amfitrion generos ca de fiecare dată … Florin Piersic – au ce regreta. Afirmaţia are acoperire totală şi are deoarece ne-am reîntîlnit cu o mare bucurie şi plăcere cu un realizator de forţă al anilor ’70, îl numesc pe regizorul Timotei Ursu – mă gîndesc numai ce pelicule am fi vizionat dacă nu ar fi ales exilul – , deoarece am avut prilejul (re)vizionării unei pelicule remarcabile, Decolarea, şi nu în ultimul rînd, am revăzut nume de marcă din teatrul şi filmul românesc, multe legate de spaţiul cultural clujean. Nu în ultimul rînd, este evenimentul prin care a fost omagiat un mare om de teatru şi film, Liviu Ciulei.

Prin cele două nivele propuse, artistic şi documentar, Decolarea rămîne pelicula de o actualitate frapantă. Sînt adevăruri transmise direct, deloc cosmetizate, sînt fapte cu urmări în viaţa socială a multora dintre noi. Repartiţiile erau un fapt real, catastrofele naturale au fost şi sînt reale, oamenii au fost şi sînt puşi să acţioneze în funcţie de aptitudinile lor, în funcţie de aspiraţiile şi calităţile lor native (continuarea în pagina a 5-a)

Demostene ŞOFRON

Foto : byBarbu

Pînă la debutul D-sale în lungmetraj, sînt de notat următoarele : absolvent al Facultăţii de filologie – istorie din cadrul Universităţii “Babeş – Bolyai” Cluj-Napoca; între 1959 şi 1961 esre crainicul “de dimineaţă” al postului Radio Cluj; asistent regizor al lui Radu Stanca, 1961; secretar literar al Teatrului Naţional Cluj între 1962 şi 1964; absolvent al secţiei de regie film şi televiziune a IATC Bucureşti, promoţia 1969; asistent şi lector universitar în cadrul secţiei de regie film şi TV, IATC Bucureşti; regizor de film, realizator de emisiuni RTV.

Debutul în lungmetraj are loc în 1971, Decolarea (producţie a Studioului cinematografic Bucureşti; premiera la Cluj – 17 decembrie, 1971, cinematograf ‘Republica’/actualul ‘Florin Piersic’; scenografia Radu Călinescu, montajul Eugenia Nagy, muzica Tiberiu Olah, imaginea Horvath Ştefan, sunetul Papp Andrei; în distribuţie : Emil Hossu, George Motoi, Gheorghe Nuţescu, Emanoil Petruţ, Ion Fărăianu, Liviu Ciulei, Gheorghe Radu, Marin Aurelian, Ion Marian, Mariana Nagy, Nicolae Diţescu, Dinu Gherasim, Monica Ghiuţă, Valentino Dain, Constantin Guriţă, Nicolae Mavrodin, Carmen Gallin, Ianus Xantus, Vasile Stănilă) fiind pelicula apreciată de public şi critica de specialitate, un film cu totul şi cu totul aparte. Regizorul şi scenaristul Timotei Ursu se regăsesc în Septembrie (filmul este multipremiat naţional, plus o selecţie la Festivalul FEST – Belgrad, 1978, film cotat între primele 24 de filme ale anului 1978 !). Urmează apoi Al patrulea stol (1978), menţionînd aceeaşi dublă calitate, regizor şi scenarist. În fine, 1981 înseamnă Bună seara, Irina !, debut în regie al lui Tudor Mărăscu. Este de asemenea de menţionat scenariul la Cursa, debut regizoral al lui Mircea Daneliuc, 1975. În fine, în perioada 1982 – 1986 este nevoit să-şi rezume activitatea doar la “regizor documentarist” în cadrul SAHIA FILM, cercetător ştiinţific independent, membru al Asociaţiei Oamenilor de Ştiinţă din România.

Timotei URSU : “Decolarea” este un film despre inadaptabilitate şi dramele ce au rezultat din această inadaptabilitate”

• Cum trebuie văzută pelicula acuma, la 40 de ani de la premieră :
• Am revăzut Decolarea recent, la New York, în compania cîtorva critici americani. Lor le-a fost foarte greu să creadă că Decolarea este un film realizat cu 40 de ani în urmă. Credeau că este o copie alb – negru al unui posibil film color ! A fost un film alb – negru de la bun început, a fost făcut în urmă cu 40 de ani, subliniez aceste lucruri. Cum îl privesc ? Cu dublă emoţie. Odată pentru că timpul a trecut, a trecut în patru decenii. Apoi, pentru că sînt clujean, mă consider în continuare clujean, şi pentru că am plasat acţiunea în oraşul Cluj, aici am realizat Decolarea. Şi mă bucur deoarece pe lîngă rolurile încredinţate actorilor Emil Hossu, Liviu Ciulei, am încredinţat roluri şi unui număr de 12 actori ai Teatrului Naţional din Cluj, actori pe care-i cunoşteam destul de bine, mai ales că fusesem secretar literar al Naţionalului clujean timp de doi ani. Erau şi sînt nume la care ţin şi acuma, pe care mă bucur sincer că le-am distribuit în Decolarea.
• Două sînt planurile care fac din “Decolarea” un film remarcabil, planul artistic, respectiv cel documentar.
• Eu vă mulţumesc pentru acesată remarcă, pentru că subliniaţi aceste lucruri. Este o întîmplare care a ajutat realizarea filmului favorabil. La mijlocul filmărilor începute la Cluj, Emil Hossu s-a îmbolnăvit de hepatită. Am fost nevoiţi sî întrerupem filmările, sugerîndu-mi-se două alternative. Prima să refilmăm cu un alt actor, noi eram aproape la jumătatea filmărilor, lucru ce ar fi însemnat nişte cheltuieli considerabile, a doua alternativă era cea a renunţării la film, să-l casăm.Am preferat să aştept şi aşteptarea a fost de bu augur. Au venit marile inundaţii, am filmat pentru TVR, treisferturi din materialul cuprins în film fiind copiat după propriile mele filmări în care, ulterior, am placat, cum se spune, o serie întreagă cu actorii noştri. Emil Hossu s-a refăcut, am reluat filmările. Intervenţia factorului întîmplare mi-a convenit foarte mult din punct de vedere dramatic, aveam acel factor surpriză, neprevăzut, care mută acţiunea pe un alt palier, mult mai generos, palierul moral al filmului. Povestea era una a neadaptării unui tînăr supus acelor chinuri comuniste din vremea respectivă, de a munci la locul repartiţiei doi, trei ani, fără să se ţină cont de calităţile, aspiraţiile lui, de datele lui individuale. În timp ce prima formă a scenariului era doar drama aproape a ratării lui la locul de muncă, dintr-o dată acest factor neprevăzut îl pune în faţa unei alternative dramatice. Filmul a fost notat de unii drept film despre inundaţii. Este un film despre inadaptabilitate şi despre dramele ce au rezultat din această inadaptabilitate.
• Cum s-a adaptat Timotei Ursu în Statele Unite ?
• În clipa în care am părăsit România, am părăsit-o printr-un autoexil, după ce trei ani de zile am fost marginalizat. Eu am avut cîteva răbufniri, cîteva acţiuni împotriva cenzurii aplicate în filmul românesc şi dintr-o dată m-am trezit pe lista neagră, numele meu fiind interzis să mai fie pomenit. Aşa se face că am lucrat la Studioul Sahia Film timp de trei ani, relizînd filme de comandă, nu puteam face altceva, îmi făceam norma şi atît. Filmele realizate la Sahia nu purtau semnătura mea. Am crezut că în România orice minune ţine trei zile, am aşteptat trei ani, cele trei zile au trecut de nu ştiu cîte ori în cei trei ani şi în cele din urmă am decis că le sînt dator copiilor mei, că trebuie să le acord o şansă. Ceea ce nu aş fi crezut niciodată, m-am decis pentru un alt ţărm de lume. Ştiam atunci că ceea ce numim noi carieră cinematografică s-a încheiat. În Statele Unite am făcut tot felul de alte profesii pentru existenţă, între altele m-a ajutat carnetul de marinar ăe care-l aveam, am lucrat în real estate/imobiliare, am fost şi corespondent al BBC-ului, pentru secţia în limba română. Mi-am adus aminte că sînt şi ziarist şi am lucrat în cadrul publicaţiilor Foaia, respectiv Lumea liberă, la aceasta din urmă pînă la închiderea ei definitivă, referindu-mă la cea mai cunoscută publicaţie săptămînală de limba română din întreaga diasporă românească.
• Prezenţa Dvs la Cluj-Napoca are loc înmtr-un moment în care spiritualitatea românească pierde trei mari nume, Liviu Ciulei, Alexandru Tocilescu, Andrei Blaier
• Sînt pierderi dureroase pentru ceea ce ar trebui să fie. Blaier nu era atît de productiv cum credeam noi. Am avut o surpriză extraordinară, neplăcută, în clipa în care am aflat din ziarul ‘Adevărul’ că din dosarul lui au reieşit nişte lucruri care pun umbre serioase asupra activităţii lui. El s-a alipi singur unui grup al tinerilor regizori, deşi el nu mai era tînăr, s-a alipit grupului de tineri, cei care am hotîrit să mergem la Comitetul Central să cerem, bătînd cu pumnul în masă, să fim primiţi de Ceauşescu, ceea ce nu s-a întîmplat. Am fost primiţi de Dumitru Popescu ‘Dumnezeu’, împotriva căruia vroiam să ne plkîngem. Blaier a fost totuşi, după părerea mea, un regizor de valoare medie în raport cu un Mircea Veroiu, Mircea Daneliuc, cu Tatos chiar, care au dat filme semnificative pentru filmul românesc. Blaier a rămas între ape, între generaţia lui şi generaţia celor tineri. Tocilescu este o mare pierdere pentru teatrul românesc, un regizor productiv. Ciulei, aşa cum am şi scris într-un articol publicat în ‘Scrisul românesc’ de la Craiova, era deja un om bătrîn, unul care, cum se spune, şi-a trăit suficient viaţa. Am fost legat sentimental de Liviu Ciulei. Atunci cînd i-am propus rolul ‘Barcan’ din Decolarea, nu ştiam că va fi şi ultimul lui rol principal într-o producţie românească. Distribuindu-l în ‘Barcan’, am realizat că Liviu Ciulei era şi un foarte, foarte bun actor.
• Se va reîntoarce Timotei Ursu la film ?
• Eu sînt pregătit să fac acest pas. Mai ales că am reluat o mai veche idee de scenariu, rămîne să vedem în ce măsură producţia de film din România, îi poate oferi şansa aceasta. Dacă nu, va trebui să-i continui eforturile cu un alt scenariu, mult mai amplu, la care voi rămîne doar scenarist în producţia americană. Filmul îi este dedicat lui Ovidiu, este dedicat ideii de transformare a exilului în emigraţie.
• Cum priveşte Timotei Ursu actuala generaţie a regizorilor români ?
• Eu nu cred că este o nouă generaţie de regizori, este o continuare post Revoluţie a eforturilor de mai bine în filmul românesc. Ei au început cu dreptul, au ajuns în faza în care calcă cu stîngul şi cîteodată calcă în străchini. Dar iată că vine un Crişan, un tînăr regizor care a făcut un film, Morgen, recent prezentat la New York, film despre care soţia mi-a spus că este selecţionat pe drept, pentru Oscar ! Să dea Dumnezeu să meargă întreg filmul românesc pe linia aceasta, dar mai ales să dea Dumnezeu să-şi recîştige publicul. Ceea ce o parte din aceste filme ale aşa numitului nou val românesc a prezentat străinătăţii, e o imagine falsă a României şi acesta este şi motivul pentru care cineaştii noştri şi-au pierdut spectatorii. Românii nu se recunosc în filmele româneşti decît în cîteva dintre ele, mă refer la cele care au avut succes. Se poate vorbi despre o criză a noţiunii de spectacol în România de azi.
• Au pierdut spectatori, spectatorii au pierdut sălile de cinematograf,…
• Mie mi s-a întîmplat la Timişoara, acum doi ani. Un tren pierdut mi-a îndreptat paşii spre un cinematograf, mi-am cumpărat bilet ca să aflu că fiind singurul spectator, proiecţia filmului a fost anulată, în sala de cinematograf urmînd să aibă loc o … nuntă ! În România, peste treisferturi din cinematografe au dispărut, s-au închis. În Statele Unite, spectacolul de cinema este o adevărată industrie. Se deschis cinematografie moderne, cu efecte financiare remarcabile. Nu uitaţi că se cîştigă zeci de milioane de dolari din apariţia unui film şi se cîştigă în chiar prima lui săptămînă !