Un nou început de an școlar

Peste 97.200 de elevi din învățământul de stat și privat încep astăzi un nou an școlar, în județul Cluj.

Potrivit inspectorului general Valentin Cuibus, anul școlar 2017-2018 se arată a fi unul greu, pentru că rezultatele care s-au obținut în 2016-2017 ”au fost, în general, bune, și de multe ori e mai greu să te păstrezi undeva foarte sus, în frunte, decât să te ridici și să ajungi acolo”.

”Va fi foarte multă muncă, pentru că sunt multe obiective pe care ni le-am propus, unele în continuarea celor de anul trecut, și mă refer în primul rând la două aspecte importante pe care le discutăm de ani de zile și unde lucrurile s-au îmbunătățit, dar încă nu sunt la nivelul la care dorim noi. E vorba de reducerea diferenței dintre învățământul din rural și cel din urban și, pe de altă parte, de învățământul de excelență, unde, clar, va trebui să se lucreze și mai mult decât s-a lucrat până acum. Rezultatele sunt bune, sunt sute de copii cu premii naționale, dar dacă iei și faci analiza pe specialități, mai sunt încă probleme” – a declarat, pentru Făclia, inspectorul școlar general Valentin Cuibus.

Șeful IȘJ Cluj a anunțat totodată că se va face o analiză foarte serioasă a rezultatelor obținute la examenele de la finalul claselor a VIII-a și a XII-a. ”Chiar dacă Clujul a fost pe primele locuri, mai sunt încă școli cu probleme și vom face o analiză atentă, acolo unde se repetă rezultatele slabe, adică au fost slabe și anul trecut și acum doi ani, să vedem care sunt cauzele acestora și ce trebuie făcut pentru ca ele să  nu se mai repete” – a declarat Cuibus.

Între obiectivele anunțate de inspectorul general pentru anul școlar 2017-2018 se numără și colaborarea dintre școlile din urban și cele din rural – în sensul organizării de ședințe comune de catedră, vizite între școli, lecții deschise -, dar și ”rezolvarea problemelor pe care copilul le are în momentul în care trece din clasa a IV-a în clasa a V-a”. În acest sens – a declarat Cuibus – se are în vedere și participarea profesorilor, în special a celor de română și matematică, alături de învățători, la elaborarea testelor pentru clasa a IV-a, astfel ca ”șocul elevilor să nu fie foarte mare, la trecerea în clasa superioară”.

Așa cum anunța și inspectorul școlar general adjunct, prof. Mariana Pop, proiectul de la Institutul Oncologic va continua și anul acesta, cu profesori și învățători voluntari.

”Un eveniment foarte important pentru acest an școlar, și care ne va ocupa o mare parte de timp,va fi Olimpiada Internațională de Matematică, organizată pentru prima dată la Cluj. Vor fi 120 de țări participante și timp de două săptămâni Clujul va fi capitala mondială a matematicii. Va fi un eveniment la care vom avea nevoie de sprijinul tuturor, începând cu Guvernul României și terminând cu autoritățile locale. Până acum am avut deschidere din partea tuturor, avem majoritatea parteneriatelor semnate, programul evenimentului este deja cunoscut, pe ore, știm exact unde vor fi cazați participanții, dar e nevoie de resurse financiare foarte importante pentru a organiza acest eveniment la nivelul pe care îl dorim și care să reprezinte Clujul și România” – a mai declarat Valentin Cuibus.

M. TRIPON

Articole din aceeasi categorie