Activități inedite în mediul rural, la Școala Gimnazială Ciurila

Elevii de la Școala Gimnazială Ciurila au parte de experiențe deosebite alături de artiști și oameni declarați tezaur viu în patrimoniul UNESCO în cadrul unui proiect cu finanțare europeană prin PNRR „Cultură&Creativitate”.

Tot prin acest proiect copiii se bucură de excursii gratuite la obiective din țară incluse în patrimoniul UNESCO. Un alt proiect derulat la școala din Ciurila, „PNRAS – Școala Gimnazială Ciurila”, este dedicat activităților de învățare remedială, de orientare în carieră. După cum ne-a informat directorul școlii Luminița Bărnuțiu acest proiect „presupune organizarea de activități de mentorat, tabere de vară etc., având ca finalități reducerea abandonului școlar, a absenteismului și îmbunătățirea rezultatelor obținute de elevi la Evaluarea Națională, precum și îmbunătățirea tranziției de la învățământul secundar inferior la cel superior”.

De asemenea, colaborările deosebite cu Centrul Cultural Clujean sau cu Classic Unlimited au facilitat întâlniri directe cu artiști sau cu oameni de știință în cadrul unor ateliere interactive care au stârnit interes crescut în rândul școlarilor.

Citând aceeași sursă, „Școala altfel” a fost presărată cu activități utile și interesante. La sediul unității din Ciurila au poposit voluntari SMURD pentru un curs de prim ajutor, pianistul Bogdan Vaida pentru un concert incredibil Classic for Kids, dar și elevii Școlii Gimnaziale ,,Iuliu Hațieganu” coordonați de prof. Elena Gabor (în cadrul unui parteneriat rural-urban inițiat de directorii Luminița Bărnuțiu și Carmen Stănescu) pentru „Color run”, o activitate care a adus zâmbete colorate pe fețele tuturor. Copiii au explorat diverse locuri noi: de la Rimetea la Muzeul Steampunk sau la centrul vechi al orașului Cluj-Napoca.. O activitate antrenantă a fost și cea derulată în parteneriat cu Postul Comunal de Poliție Ciurila, datorită dedicării agentului șef principal de poliție Paven Vlad, care a cooptat colegi din alte structuri ale forțelor de ordine: de la Poliția Municipiului Câmpia Turzii – Compartimentul Criminalistic – agentul șef de poliție Băldean Sergiu, de la Inspectoratul de Jandarmi Județean Cluj – Detașamentul 4 Jandarmi Turda – locotenent-colonelul Crișan Sebastian, plutonierul major Suciu Cristian și plutonierul Cristea Rareș. „Profesionalismul, umanitatea, bucuria și iubirea pentru copii, dar și un evident spirit pedagogic au reprezentat atributele cu care oamenii legii au câștigat cu ușurință și naturalețe câteva zeci de suflete de partea lor. Copiii și-au satisfăcut curiozitățile, asaltându-i cu întrebări și, bineînțeles, au fost foarte încântați să probeze echipamente sau să exploreze autospecialele”, a spus directorul Luminița Bărnuțiu.

În opinia directorului de la Ciurila, copiii au nevoie de alternative din partea dascălilor: „Activitățile extrașcolare au rolul de a planta in inima și mintea elevilor noștri pasiuni, deprinderi, obiceiuri. Într-o societate bântuită de nonvaloare si de modele false, acești copii au nevoie de alternative din partea noastră, de a-i expune la frumos, la bine, la valori, astfel încât ei sa aibă posibilitatea de a alege conștient si bine drumul in viață. Școala altfel a avut acest rol pentru noi, ne-a oferit nouă, dascălilor, posibilitatea de a aduce in fața celor a căror suflete le modelăm, oameni care au reușit în carieră, oameni a căror motto în viață este valoare, muncă, pasiune. Munca noastră, a dascălilor, nu se oprește imediat ce conținuturile unei programe au fost atinse, întreg colectivul scolii noastre crede cu tărie în învățarea prin modele, începând cu cel propriu si continuând cu modelul oamenilor de nădejde pe care îi invităm constant la activitățile noastre. Ne dorim cu ardoare reușita acestor copii, motiv pentru care activitățile extrașcolare sunt o constantă în școala noastră, oferindu-ne pârghiile necesare pentru formarea unor deprinderi elementare precum salvarea unei vieți, cunoașterea regulamentului rutier, dar și pentru dezvoltarea gustului pentru frumos, artă, cultură.  În aceeași măsură, credem cu tărie și în bucuria care stimulează actul educațional, activitățile noastre oferind și sansa de a zâmbi împreună, de a ne bucura de colectivul din care facem parte.”

Școala Gimnazială Ciurila este situată la 15 km de Cluj-Napoca și se remarcă prin diversitatea și multitudinea activităților desfășurate pe parcursul întregului an școlar.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut