Activități pascale pentru copii la Gherla

În aceste zile în municipiul Gherla au loc diferite acțiuni educative și artistice organizate în preajma sărbătorilor de Paște, la care participă un mare număr de copii și tineri. Astfel, copiii pasionați de meșteșugurile și obiceiurile tradiționale au fost în centrul atenției și la Palatul Copiilor Cluj – Structura Gherla, cunoscut de toată lumea sub numele de Clubul Copiilor.

Aceste activități au loc în cadrul proiectului educativ „Pregătiri de Paști”, ediția 2024 și se desfășoară mai ales pentru copiii talentați, care participă activ la cercurile organizate de instituție în timpul anului școlar. Sub îndrumarea cadrelor didactice de la Palatul Copiilor Cluj – Structura Gherla, cei mici au avut oportunitatea să învețe tehnici tradiționale de încondeiere a ouălor de Paști, totodată au avut parte de momente pline de creativitate, decorând figurine de gips. Atmosfera a fost îmbogățită de talentata solistă de muzică populară Cecilia Coloji, membră a cercului de canto al instituției, care a interpretat pricesne. Tania Cornea, tânăra premiată la mai multe ediții ale Olimpiadei „Meșteșuguri Artistice Tradiționale” la nivel județean și național, a fost prezentă pentru a împărtăși din experiența sa în arta încondeierii ouălor de Paști. Tania însăși ani întregi a fost beneficiara cursurilor organizate de Palatul Copiilor Cluj – Structura Gherla, iar bucuria ei de a transmite cunoștințele acumulate a fost evidențiată în întreaga sa interacțiune cu cei mici. Interesanta manifestare artistică a reprezentat nu doar o oportunitate de conectare la tradiții, ci și un moment de bucurie și creativitate pentru copiii implicați, subliniind încă o dată importanța păstrării și promovării moștenirii culturale și a meșteșugurilor tradiționale în rândul noilor generații. Palatul Copiilor Cluj – Structura Gherla a fost gazda și inițiatoarea evenimentului, desfășurat în parteneriat cu Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, instituție de cultură sprijinită de Consiliul Județean Cluj.

Tot în cadrul activităților organizate cu ocazia sărbătorilor pascale la Clubul comunității armenești din Gherla a avut loc un atractiv concurs de căutarea …iepurașului în curtea locației de pe strada Ștefan cel Mare nr.17, câștigătorii fiind premiați cu dulciuri și alte cadouri specifice Paștelui.

Szekely Csaba

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut