Peste 700 de pachete oferite de Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei celor nevoiași 

În Săptămâna Patimilor Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei a oferit cadouri constând în alimente și a binecuvântat pe cei prezenți.

„În Sfânta și marea zi de marți din Săptămâna Patimilor, 30 aprilie 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a întâlnit cu persoanele nevoiașe aflate în evidența Sectorului social-filantropic și misionar al Eparhiei, printre care se află și rromii din comunitățile de la Pata Rât și Turda”, au anunțat reprezentanții Mitropoliei Clujului, Maramureșului și Sălajului.

Potrivit acelorași surse, în curtea Centrului Eparhial din Piața Avram Iancu, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei le-a adresat celor prezenți un cuvânt duhovnicesc, i-a binecuvântat și le-a oferit 400 de pachete cu alimente neperisabile pentru sărbătorile pascale. În total, s-au pregătit peste 700 de pachete, celelalte urmând a fi împărțite în zilele următoare.

De asemenea, la activitatea filantropică prilejuită de praznicul Învierii Domnului și-au adus contribuția și voluntarii Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca. Ei au pregătit și au împărțit  pachetele persoanelor nevoiașe aflate în evidența Sectorului social-filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.

sursă foto: pagina de socializare Mitropoliei Clujului, Maramureșului și Sălajului

Tia Sîrca

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.