Peste 4700 de tablete, distribuite elevilor clujeni prin Programul MEC „Școala de acasă”

Inspectoratul Școlar Județean Cluj a anunțat că va distribui, în aceste zile,  4.723 de tablete mai multor unități de învățământ preuniversitar din județul Cluj, „în scopul desfășurării activităților de învățare online, prin intermediul platformelor educaționale”.

„Tabletele au ajuns ieri, 8 decembrie, de la Ministerul Educației și Cercetării, prin programul «Școala de acasă», finanțat prin HG nr.370/2020 și vor fi distribuite, conform criteriilor prevăzute prin acest program suport, acelor elevi care nu dispun, în acest moment, de nici un echipament digital care să le faciliteze conectarea la activitățile educaționale online, respectiv acelor elevi care, deși dețin dispozitive pentru conectare, acestea sunt partajate cu alți frați sau membri ai familiei” – precizează IȘJ Cluj.

Potrivit declarației inspectorului școlar general Marinela Marc, cele 4723 de tablete achiziționate de MEC vor ajunge la elevi din 36 de școli, majoritatea din mediul rural, dar și din Gherla, Dej, Huedin și Câmpia Turzii. Acestor tablete li se vor adăuga, în zilele următoare, alte 1890 de tablete achiziționate de IȘJ Cluj, din sume alocate de MEC, prin HG nr. 756/2020.

De asemeni – precizează Marinela Marc -, „autoritățile locale din județul Cluj, în parteneriat cu unitățile de învățământ preuniversitar au depus proiecte pentru achiziționarea de echipamente IT, necesare completării resurselor digitale de care dispune fiecare unitate de învățământ preuniversitar, din fonduri europene, în vederea optimizării desfășurării activităților educaționale prin intermediul tehnologiei, precum și pentru creșterea numărului de elevi cu acces la infrastructura educațională digitală de calitate”.

Conform datelor furnizate de IȘJ, în județul Cluj învață 99.750 de elevi, iar dintre aceștia peste 90% dețin echipamente digitale de conectare la platformele educaționale.

M. TRIPON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut