Guvernul Luca Niculescu a fost învestit de Parlament

Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, marţi, de plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului. S-au înregistrat 338 de voturi valabil exprimate, din care 280 de voturi pentru învestirea Guvernului şi 58 de voturi împotrivă. Pentru învestire erau necesare cel puţin 233 de voturi ‘pentru’. Votul a fost secret cu bile.

Luca Niculescu a fost desemnat, la 5 octombrie 2026, de preşedintele Nicuşor Dan, să formeze Guvernul, în urma noilor consultări care au avut loc la Palatul Cotroceni cu partidele şi formaţiunile parlamentare, aceasta fiind cea de-a patra nominalizare de premier, după ce Guvernul Ilie Bolojan a fost demis prin moţiune de cenzură la 5 mai.

***

Luca Niculescu s-a născut la 25 aprilie 1971, la Bucureşti. A absolvit Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării din cadrul Universităţii din Bucureşti (1995) şi este titular al unui master în Jurnalism European, la Centrul Universitar pentru Jurnalism, Strasbourg (1996), potrivit datelor biografice publicate pe site-ul www.mae.ro.

A fost jurnalist între 1992 şi 2016, specializat mai ales în relaţii internaţionale: redactor-şef al postului de radio RFI România, realizator de emisiuni la televiziuni precum: Money Channel, TVR 1, Digi24, corespondent permanent în România pentru mass-media din Franţa (France Info, France Culture, France Inter, TV5 şi cotidianul Libération). Timp de cinci ani, a avut o rubrică săptămânală în Dilema Veche.

În perioada 2016-2022, Luca Niculescu a fost Ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Franţa, Principatul Monaco şi Principatul Andorra. Din această funcţie, a reprezentat România în relaţie cu organizaţiile internaţionale cu sediul la Paris, în special Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) şi Organizaţia Internaţională a Francofoniei. A fost preşedinte al Grupului Ambasadorilor Francofoni din Franţa (GAFF) între 2019 şi 2022.

În septembrie 2022, a fost numit Secretar de Stat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe şi Coordonator Naţional pentru procesul de aderare a României la OCDE.

La 21 iunie 2026, a fost propus ministru de Externe în Guvernul Adrian Veştea, care a fost respins de Parlament la 22 iunie.

De-a lungul carierei, a primit numeroase distincţii, printre care: Premiul Asociaţiei Profesioniştilor de Televiziune din România pentru cel mai bun talk-show (2008 şi 2011); „Jurnalistul European al Anului”, premiu decernat de Institutul European din România (2010); „Medalia pentru Loialitate”, decernată de Casa Regală a României (2012); Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, decernat de Preşedintele României postului RFI România (2015); Ordinul Artelor şi Literelor, în grad de Comandor, decernat de Ministerul Francez al Culturii (2019); Crucea Regală a României, conferită de Majestatea Sa Custodele Coroanei (2022); Legiunea de onoare în grad de Comandor, conferită de Preşedintele Republicii franceze (2023).

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.