Vid de putere la Prefectura Cluj: Maria Forna și Flaviu Udrea au demisionat. Instituția a rămas fără nicio persoană la conducere

Liberala Maria Forna și-a înaintat marți demisia din funcția de prefect al județului Cluj după apropae opt luni de mandat în fruntea acestei instituții. Gestul a fost făcut imediat după investirea Guvernului Luca Niculescu. Liderul PNL, Ilie Bolojan a anunțat luni că totți demnitarii care au fost susţinuţi de PNL, secretarii de stat sau şefii de agenţii trebuie să-și încheie mandatul în zilele următoare, inclusiv prefecţii numiţi de PNL. Totodată, și subprefectul USR, Flaviu Udrea a părăsit funcția în cursul zilei de marți. Cum și celălalt post de suprefect este vacant ca urmare a plecării Mariei Buzaș fekete, Prefectura Cluj se află într-o situație cu totul paradoxală și fără precedent. Toatecele trei funcții de conducere-prefect și subprefecți sunt neocupate, iar județul a rămas fără reprezentant direct al Guvernului în teritoriu.

Postul de prefect al județului Cluj ar urma să fie negociat de formațiunile politice care au susținut învestirea Guvernului Luca Niculescu. Potrivit unor surse, social-democrații clujeni doresc cu orice preț să obțină acest post, având în vedere că din 2019 și până acum PSD nu a mai reușit să impună un prefect aici, la Cluj.

PSD a avut din aprilie 2024 și până în aprilie 2026 postul de subprefect, însă după ieșirea de la guvernare a social-democraților, Florentin Burz și-a dat demisia. Atunci conducerea națională a PSD le-a promis tuturor prefecților și subprefecților care au demisionat că vor reveni în funcție. Deputatul Remus Lăpușan  refuză să ofere alte detalii, susținând că abia după instalarea Guvernului Niculescu se va putea discuta despre funcții în teritoriu. Și deputatul Răzvan Ciortea spune că nu se știe încă nimic despre cine va fi noul prefect al județului Cluj.

Noul Guvern condus de Luca Niculescu a primit marți votul Parlamentului României, intrând cu puteri depline în Palatul Victoria. Guvernul cuprinde 17 ministere, din care 11 au fost repartizate la PSD, restul fiind conduse de independenți. În acest context, la nivelul județelor ar urma să fie schimbări, începând cu prefecturile și până la deconcentrate. Cum noul guvern e dominat de PSD, se așteaptă ca o mare parte din prefecturi și deconcentrate să fie conduse de social-democrați.

Schimbări vor avea loc și la Instituția Prefectului județul Cluj, condusă până marți de PNL și USR. Conducerea Prefecturii Cluj a fost asigurată până marți de către prefectul PNL Maria Forna. Aceasta și-a anunțat pe contul său de Facebook că și-a înaintat demisia.

„Dragi clujeni, În urma votului exprimat astăzi în Parlamentul României, demisionez din funcția de prefect al județului Cluj. Este o decizie pe care o iau cu fruntea sus și cu convingerea că am dat tot ce am avut mai bun din punct de vedere profesional. Voi rămâne în funcție până în momentul în care noul Guvern va emite Hotărârea privind încetarea exercitării funcției și aceasta va fi publicată în Monitorul Oficial. Până în ultima zi, îmi voi exercita atribuțiile cu demnitate și decență, cu aceeași seriozitate și cu același respect față de oameni cu care am depus jurământul în calitate de prefect, în 28 februarie 2025.

1 an și 8 luni. Privit din afară, poate părea puțin. Pentru mine, a fost o perioadă în care am trăit intens fiecare zi. Au fost zile lungi, care începeau devreme și se terminau târziu, cu situații care cereau decizii rapide și grele, cu momente în care responsabilitatea a cântărit mult. Dar au fost și zile luminoase, în care am simțit că munca noastră contează, că putem schimba ceva în bine pentru oamenii acestui județ.
Dacă ar fi să aleg un singur lucru de care sunt cu adevărat mândră, acela este reabilitarea clădirii Palatului Administrativ, sediul Instituției Prefectului. Nu este doar o lucrare de reabilitare. Este o clădire cu istorie, un loc care aparține tuturor clujenilor, pe care l-am găsit având nevoie de grijă și pe care îl las acum demn de comunitatea pe care o deservește. Mă bucur că toți colegii care lucrează aici și toți cetățenii care îi vor trece pragul găsesc și vor găsi un spațiu modern, sigur și primitor. Este moștenirea pe care o las și pentru care m-am dedicat alături de toți cei implicați în proiect. În zilele următoare voi reveni cu un bilanț complet al activității mele, pentru că datorez transparență fiecăruia dintre dumneavoastră. Nimic din toate acestea nu ar fi fost posibil fără oamenii alături de care am lucrat.

Dragi colegi din Instituția Prefectului- Județul Cluj, vă mulțumesc din suflet. Pentru profesionalism, pentru dedicare, pentru încrederea pe care mi-ați acordat-o și pentru că, în momentele grele, am fost o echipă adevărată. Plec mai bogată pentru că v-am cunoscut.
Mulțumesc primarilor, consilierilor și tuturor autorităților centrale, județene și locale, instituțiilor deconcentrate, structurilor de ordine publică și situații de urgență, cultelor religioase. Am lucrat împreună, dincolo de orice diferențe, cu un singur scop: binele oamenilor. Această colaborare mi-a arătat ce putem realiza atunci când punem comunitatea pe primul loc.
Mulțumesc reprezentanților societății civile, mediului de afaceri și presei, care m-ați ținut mereu atentă și m-ați ajutat să fiu mai bună. Și vă mulțumesc vouă, clujenilor, pentru fiecare idee, fiecare întrebare, fiecare critică constructivă și fiecare vorbă bună. Voi ați fost motivul pentru care am mers mai departe în fiecare zi.
Mulțumesc colegilor din PNL Cluj pentru încrederea pe care mi-au acordat-o și pentru sprijinul constant de-a lungul acestui mandat. Mi-ați fost alături în momentele bune și, mai ales, în cele dificile, iar încrederea voastră a fost pentru mine o responsabilitate pe care am purtat-o cu seriozitate în fiecare zi. Vă mulțumesc că ați crezut în mine.
Și, nu în ultimul rând, mulțumesc familiei mele. Fără voi, nimic din toate acestea nu ar fi fost posibil. Vă mulțumesc pentru răbdare și pentru înțelegere. Ați fost sprijinul meu tăcut și puterea mea în fiecare zi. Vă sunt recunoscătoare.

Las în urmă o funcție, dar nu las în urmă Clujul. Îl port cu mine, cu oamenii lui, cu poveștile lui și cu tot ce am construit împreună. Plecarea din această funcție nu înseamnă o retragere. Voi rămâne în spațiul public, activă și implicată, cu aceeași energie și cu același angajament față de Cluj și față de oamenii lui. Voi fi în continuare vigilentă, voi urmări cu atenție tot ce se întâmplă în județul nostru și îmi voi spune punctul de vedere ori de câte ori interesul clujenilor o va cere. Experiența acestui mandat m-a învățat cât de mult contează să fii prezent, să asculți și să nu taci atunci când lucrurile nu merg în direcția bună. Așa voi continua. A fost o onoare să fiu prefect al județului Cluj. Rămân, ca întotdeauna, alături de Cluj”, a transmis Maria Forna.

Subprefectul Flaviu Udrea și-a înaintat și el demisia.

„Dragi clujeni, Astăzi am transmis prim-ministrului demisia mea din funcția de subprefect al Județului Cluj. Nu m-am agățat niciodată de o funcție și cred că într-o demnitate publică rămâi doar atât timp cât poți genera o schimbare reală. Când am preluat acest mandat, în urmă cu 5 luni, mi-am asumat o direcție clară: o administrație pragmatică, decizii eficiente și o prezență activă în teren. Administrația publică nu are nevoie de promisiuni și caracterizări grandioase, ci de soluții funcționale la probleme reale. Las în urmă o serie de proiecte și măsuri implementate sau pregătite pentru aplicare. Le mulțumesc colegilor din Instituția Prefectului, reprezentanților serviciilor deconcentrate și autorităților locale alături de care am colaborat.
Vă mulțumesc vouă, celor care mi-ați transmis sesizări și ați avut încredere că pot sprijini rezolvarea lor. Rămân același om ancorat în realitățile județului nostru, orientat spre soluții. Mergem înainte!”, a trabnsmis Flaviu Udrea.

Al doilea post de subprefect este în continuare vacant după plecarea Mariei Buzás-Fekete.

Făclia a încercat să afle cine va conduce Prefectura Cluj în perioada următoare, iar din informațiile obținute reiese că postul de prefect va fi negociat. PSD dorește să obțină cu orice preț acest post pentru că din 2019 nu a mai reușit să conducă Prefectura. În cazul în care negocierile vor fi favorabile, șansa cea mai mare pentru a fi nominalizat o are Florentin Burz, fostul subprefect.

Totodată, spun unele surse că și aripa liberal-conservatoare din PNL dorește să negocieze postul de prefect. Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a transmis că niciun penelist din țară nu trebuie să demisioneze din funcții publice: „Trebuie să demisioneze cei din conducerea incompetentă, care au adus partidul în acest dezastru! Oamenii au muncit pentru funcțiile pe care le ocupă. Nu sunt vinovați pentru conducerea și managementul defectuos al celor care au dus partidul în această situație! Primul care trebuie să demisioneze este Ilie Bolojan, împreună cu toți cei incompetenți din conducere, care, luați la un loc, nu au voturile unui singur primar PNL! Lăsați oamenii în pace! Nu le decideți voi soarta, viața și viitorul familiilor lor! Nu i-ați întrebat, în țară, pe oameni, dacă vor să fie la putere sau opoziție, ați decis singuri. Acum voi trebuie să plecați primii. Și în regim de urgență! Plecați voi, cei care ați adus partidul aici prin incompetență!”, a precizat Alin Tișe. Prin urmare, plecând de la această atitudine, nu-i exclus ca Alin Tișe să revendice postul de prefect de Cluj.

Cosmin PURIȘ

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.