Elevii din Cluj-Napoca reinterpretează arta românească, la UBB Art Hall

Muzeul Memorial David Prodan din cadrul Direcției Patrimoniu Cultural Universitar a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) organizează joi, 22 octombrie 2026, de la ora 12:00, la UBB Art Hall (Calea Moților nr. 11, et. 3), expoziția „Artă și artiști în istoria României”, anunță reprezentanții UBB.

Expoziția reunește lucrările realizate de elevi din Cluj-Napoca în cadrul celei mai recente ediții a concursului de grafică organizat anual de muzeu.

Concursul continuă o tradiție dedicată implicării tinerei generații în creația artistică. În 2026, declarat „Anul Brâncuși”, tema ediției le-a oferit elevilor ocazia de a reinterpreta personalități, opere și momente semnificative din istoria artei românești. Inițiativa și-a propus să readucă aceste repere în atenția publicului și să le reconfirme importanța în cultura națională, privindu-le prin ochii celor mai tineri creatori, potrivit acelorași reprezentanți.

Evenimentul are un dublu rol: de a pune în valoare noile talente și de a apropia publicul de arta plastică prin perspectiva proaspătă a elevilor, care descoperă și transmit mai departe moștenirea artistică românească. Expoziția poate fi vizitată până vineri, 6 noiembrie 2026, de luni până vineri, în intervalul orar 10:00-16:00. Intrarea este liberă.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.