Mironosițele, primele martore și vestitoare ale lui Hristos Cel răstignit și înviat

Suntem în lumina Învierii Domnului care a umplut toate de lumina vieții celei fără de moarte «că din moarte la viață și de pe pământ la cer, Hristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi, cei ce cântăm cântare de biruință» (Stihira 1 din Canonul Învierii).

Pentru a întreține și întări în noi credința în Învierea lui Hristos, Biserica ne amintește, în a treia Duminică după Sfintele Paști, de femeile purtătoare de mir care, a treia zi după înmormântarea lui Iisus, s-au dus cu mir la mormânt ca să ungă, după ritual, trupul înfășurat în giulgiuri albe de pânză. De aceea, tradiția creștină le numește pe aceste femei mironosițe. Sunt femei care au fost atașate de Mântuitorul Iisus Hristos încă în timpul activității Sale publice: Maria Magdalena, pe care Iisus o salvase din viața ei păcătoasă și îi redase demnitatea vieții; Maria lui Cleopa, numită și ”cealaltă Marie” (Matei 28, 1), era verișoară cu Maica Domnului și mamă a „fraților Domnului” (în fapt verișori): Iacov, Iuda, Iosi și Simon; Ioana, soția lui Huza, un iconom al lui Irod (Luca 8, 3). Atașamentul ei față de Mântuitorul ne arată că creștinismul a pătruns, încă de la început, chiar și în casele regale; Salomeea (Marcu 16,1), soția lui Zevedeu și mamă a „fiilor lui Zevedeu”: Iacov și Ioan; Suzana, pomenită de evanghelistul Luca (8, 3) alături de Ioana; ele slujeau „din avutul lor” lui Iisus și ucenicilor Lui. Evanghelistul Luca mai precizează că aceste femei erau dintre „cele care veniseră cu Iisus din Galileea” (Luca 23, 55) și că, în afara celor numite, mai erau „și celelalte împreună cu ele” (Luca 24, 10). Între femeile mironosițe pot fi socotite, de aceea și Marta și Maria, surorile lui Lazăr, întrucât în casa lor din Betania Mântuitorul poposea adeseori și mai ales pentru faptul că Maria săvârșise aici ungerea cu mir a Domnului, prevestind astfel moartea și îngroparea Lui (Ioan 12, 3).

Aceste femei nu s-au despărțit de Domnul nici în timpul Pătimirilor Sale, ci au dovedit un devotament constant în tot acest răstimp, în care și ucenicii L-au părăsit pe Învățătorul lor de frica iudeilor. Alături de Maria, mama lui Iisus, ele au însoțit pe Domnul pe tot drumul Golgotei, au luat parte la răstignire, cu sufletele sfâșiate de durere pentru nedreptatea ce se făcea unui om sfânt pe care îl iubiseră atât de mult cu iubire curată.

Fiind vineri seara, înainte de Paștile iudeilor, Iosif din Arimateia, un ucenic de taină a lui Iisus – membru al Sinedriului, căci este numit «sfetnic însemnat» (Marcu 15, 43) – s-a dus la Pilat și a cerut trupul mort al lui Iisus ca să-l îngroape. După ce a primit confirmarea de la sutașul pe care l-a trimis să constate moartea lui Iisus, Pilat i-a dat lui Iosif trupul ca să fie îngropat. Acesta l-a coborât de pe cruce, l-a înfășurat în giulgiu, l-a așezat într-un mormânt săpat orizontal în stâncă în apropiere și a prăvălit o piatră la ușa mormântului. Femeile devotate lui Iisus au asistat ,,de departe” (Marcu 15, 40) la coborârea trupului Său de pe cruce și la punerea în mormânt; ele «priveau unde L-au pus», notează evanghelistul Marcu (15, 47).

Trupul Domnului Iisus Hristos a fost înmormântat în grabă, în ziua de vineri (pe care noi o numim acum a patimilor), ritualul ungerii, specific iudeilor, nefăcându-se complet, iar sâmbăta nu era permis să se facă nici o lucrare, legea iudaică fiind extrem de aspră în această privință. De aceea, abia a treia zi, duminica, în prima zi a săptămânii, femeile au mers la mormânt spre a împlini cele cuvenite pentru ungere, după ritual. Domnul Iisus Hristos le răsplătește devotamentul și fidelitatea, învrednicindu-le să-L vadă ele mai întâi biruitor asupra morții și făcându-le primele vestitoare ale Învierii Sale.

Desfășurarea evenimentelor este semnificativă, atât în ceea ce privește realitatea Învierii Domnului, cât și pentru faptul că mironosițele devin cele dintâi martore și vestitoare ale Învierii. Astfel, în zorii zilei celei dintâi a săptămânii, duminica, spre răsăritul soarelui, femeile purtătoare de mir veneau la mormânt, întrebându-se cum vor da piatra la o parte de la ușa mormântului. Spre uimirea lor însă, când au ajuns acolo, au văzut că piatra era dată la o parte. Înăuntru au văzut un bărbat tânăr, îmbrăcat în haină albă ca lumina. Era un înger care luase forme perceptibile, în așa fel încât să cadă sub capacitatea de vedere a ochilor omenești și care ședea în dreapta, vorbind cu ele în limba lor. Femeile s-au înspăimântat pentru că nu era ceea ce se așteptau ele să vadă. Mai întâi îngerul le-a liniștit și apoi le-a vestit Învierea, zicându-le: ,,Nu vă înspăimântați! Căutați pe Iisus Nazarineanul, Cel răstignit? A înviat nu este aici. Iată locul unde L-au pus. Dar mergeți și spuneți ucenicilor Lui și lui Petru (care se lepădase de Iisus în timpul judecății) că va merge în Galileea, mai înainte de voi; acolo Îl veți vedea, după cum v-a spus” (Marcu 16, 6-7). Cuprinse de frică și de uimire, mironosițele au fugit de la mormânt și n-au spus nimănui nimic, căci se temeau (Marcu 16, 8). Maria Magdalena a mai rămas la mormânt, plângând. Ei I S-a arătat aici pentru prima dată Iisus Hristos înviat (Marcu 16, 9). Ea nu L-a recunoscut. Crezând că este grădinarul, L-a rugat să-i spună unde este trupul lui Iisus (Ioan 20, 13-15). Aceste observații arată clar că Iisus nu era un simplu om, care fusese mort și acum a revenit la viață, precum Lazăr sau tânărul din Nain. Dacă ar fi fost așa, Maria n-ar fi avut nici o problemă în a-L recunoaște după două zile. Dar Iisus nu-Și continuă pur și simplu viața pământească încheiată vineri pe cruce. El este același, dar Cel înviat în planul vieții veșnice. Și numai dacă inima Îl vede, pot și ochii să-L recunoască.

Faptul acesta se evidențiază deplin în dialogul ce urmează. Iisus intră în dialog direct cu Maria Magdalena. Ea Îl recunoaște pe Iisus când El o cheamă pe nume: ,,Maria!”. Însă Maria vrea să fie uitată crucea, vrea să fie totul cum a fost înainte de Vinerea Patimilor. De aceea, la chemarea lui Iisus ea răspunde: ,,Învățătorule!”, așa cum I Se adresase întotdeauna. Maria este însă respinsă de Iisus: ,,Nu te atinge de Mine, căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu. Mergi la frații Mei și le spune: Mă sui la Tatăl Meu și la Tatăl vostru și la Dumnezeul Meu și la Dumnezeul vostru” (Ioan 20, 16-17). Aceasta înseamnă că Iisus este acum Hristos Cel înviat, Domnul slavei, împreună mărit cu Tatăl. A-L atinge înseamnă acum închinare și mărturisire. Așa cum a făcut apostolul Toma într-o situație asemănătoare când s-a închinat lui Hristos Cel înviat mărturisindu-L: ,,Domnul meu și Dumnezeul meu!” (Ioan 20, 28). În cazul lui Toma, «atingerea» rănilor devine astfel un act de închinare.

În această lumină se înțelege și convorbirea Domnului cu Magdalena. Iisus nu mai poate fi «avut» numai ca un prieten pământesc, într-un cerc restrâns de prieteni. Iisus Hristos Cel răstignit și înviat este Domnul tuturor, El este acum la Tatăl și în același timp la toți frații Lui. Numai cei ce intră în misterul pascal, lăsându-se antrenați în jertfa și învierea Lui, adică în aceeași dăruire Tatălui și oamenilor, în care Se găsește El, pot să se împărtășească de El, să-L recunoască și să-L mărturisească. Credința, iubirea, mărturisirea și slujirea se întrepătrund aici indisolubil și arată dinamismul vieții în Hristos. Dacă ne închinăm Lui ieșim din închisoarea existenței noastre egoiste, devenim frații Lui și pornim pe calea învierii împreună cu El.

Evanghelistul Matei mai relatează că Hristos Cel înviat S-a arătat pe cale mironosițelor care au plecat de la mormânt, cuprinse de frică dar și de bucurie, și alergau să ducă ucenicilor vestea mormântului gol și vestea învierii pe care au aflat-o de la înger. Întâmpinate pe cale de Hristos Cel înviat, ele I s-au închinat și au intrat în misterul pascal, în bucuria Domnului înviat și au devenit martore și vestitoare a lui Hristos Cel răstignit și înviat (Matei 28, 8-10) ca și Maria Magdalena (Marcu 16, 10; Ioan 20, 18)

Pr. prof. dr. Valer BEL