Grav semnal de alarmă tras de un fost ministru al Apărării: Transilvania este în acest moment sub continuă agresiune din partea iliberalismului lui Victor Orban

Fostul ministrul al Apărării, senatorul Vasile Dîncu a tras un grav semnal de alarmă cu privire planul ce vizează crearea în Transilvania a unui paralelism etnic. Liderul social democrat a declarat sâmbătă cu ocazia lansării candidaților PSD pentru alegerile europarlamentare și cele locale din județul Cluj că Transilvania este în acest moment sub o continuă agresiune din partea iliberalismului lui Victor Orban și a altora care vor în Transilvania un paralelism etnic.

Nu vor realiza niciodată acest lucru. Transilvania este parte a României, este locomotiva României. Mă interesează și să fiu un ambasador al Clujului la Bruxelles ca să promovăm un Cluj al tuturor. Este păcat că trebuie să ne luptăm alături de societatea civilă cu amplasarea statuilor pe spațiile noastre urbane”, a spus Vasile Dîncu.

Totodată, în cadrul evenimentului de lansare a candidaților la alegerile din 9 iunie, Vasile Dîncu a atras atenția că trebuie mers înainte cu reforma statului și să acceptăm că este nevoie de descentralizare și regionalizare. „România nu se rupe prin faptul că refacem puterile locale. Aceste lucruri trebuie să le schimbăm nu pentru că ne cere Europa”, a spus Vasile Dîncu.

C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut