Elevii, nemulțumiți de modul în care sunt evaluate lucrările de la examenele naționale

Consiliul Național al Elevilor „dezavuează modul în care sunt corectate  lucrările de la examenele naționale” și solicită „ferm” respectarea tuturor  rigorilor metodologice în centrele zonale de evaluare.

„În urmă cu câteva zile au fost publicate rezultatele finale ale examenului de Evaluare Națională, acolo unde aproape 18.500 de note au fost modificate după  contestații, uneori chiar și cu diferențe halucinante de punctaje. Spre exemplu, în județul Galați, un elev de clasa a VIII-a a fost notat cu 3 la proba scrisă de matematică și, după reevaluarea lucrării, nota a fost modificată la 8,25. Pe fondul acestor diferențe mari între evaluările inițiale și cele de după contestații, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat că sunt așteptate modificări și mai drastice  între note după contestațiile de la examenul de Bacalaureat” – spun reprezentanții elevilor, aceștia declarând că „dezavuează modul în care sunt corectate  lucrările de la examenele naționale, acolo unde, de multe ori, acestea sunt tratate cu  superficialitate, fie din lipsă de formare, fie din dezinteres din partea evaluatorilor”. Astfel – spun aceștoa -, „se perpetuează un fenomen periculos, în care, spre exemplu, lucrările nu sunt corectate  în mod obiectiv de ambii profesori evaluatori, ci doar de unul, urmând ca cel de-al doilea  să corecteze conținutul doar de formă, fără să trateze, de fapt, fondul ideilor scrise de elevi. Mai mult, în unele cazuri, notele sunt introduse în mod incorect în platformă”.

Pentru a preveni astfel de situații la contestațiile de la examenul de Bacalaureat, dar și la viitoarele sesiuni de examene, CNE „solicită ferm” respectarea tuturor rigorilor metodologice în centrele zonale de evaluare, „de care sunt direct responsabili președinții de comisii și inspectoratele școlare”, dar și „formarea continuă a personalului  didactic, în sensul instruirii pentru evaluarea examenelor naționale, acolo unde să se regăsească module care să ușureze efortul profesorilor de a fi cât mai obiectivi în  corectare”.

„În ultimul ani am observat un trend ascendent al numărului de contestații depuse după afișarea rezultatelor la examenele naționale. Mai mult, numărul de note modificate în mod semnificativ în urma contestațiilor continuă să crească. E momentul să ne punem întrebări cu privire la rigurozitatea cu care evaluarea inițială a lucrărilor este realizată” – declară președintele CNE, Rareș Voicu.

Acesta amintește că anul trecut a fost înființat corpul de profesori evaluatori pentru examenele și concursurile naționale, menit să asigure formarea unitară a profesorilor evaluatori, dar al doilea an de funcționare al acestui corp „s-a dovedit a fi un eșec, raportându-ne la numărul de note modificate după contestații”. Din acest motiv – spune Rareș Voicu – „solicităm Ministerului Educației să asigure monitorizarea bunei desfășurări a procesului de formare a profesorilor evaluatori și a evaluării în sine, urmând ca, în cazul în care profesorii evaluatori nu își respectă atribuțiile, să fie eliminați  din corpul profesorilor evaluatori”.

M. TRIPON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut