Schimbările climatice trebuie declarate ”urgenţă sanitară mondială”

 

Schimbările climatice, care au provocat trei milioane de decese în perioada 2016-2023, trebuie declarate ”urgenţă sanitară mondială” pentru a deveni astfel prioritare pentru guverne în vederea finanţării adaptării sistemelor sanitare şi a economiilor, afirmă un studiu de referinţă, potrivit AFP.

Publicat în revista medicală britanică The Lancet înaintea summitului climatic COP31 (19-20 noiembrie), raportul, ajuns la cea de-a 10-a ediţie, reuneşte 146 de cercetători din 30 de ţări şi are drept obiectiv evaluarea consecinţelor schimbărilor climatice asupra sănătăţii populaţiei la nivel global.

”La zece ani după Acordul de la Paris, concluziile noastre sunt fără echivoc: efectele nefaste ale schimbărilor climatice asupra sănătăţii progresează mai repede decât răspunsul mondial asupra acestor efecte” şi ”se accelerează chiar”, a estimat Marina Romanello, directoare executivă a proiectului ştiinţific Lancet Countdown, care a prezentat presei raportul publicat miercuri.

”Acesta este motivul pentru care cerem ca schimbările climatice să fie recunoscute ca urgenţă sanitară mondială”, a adăugat ea. S-ar putea astfel institui ”un dispozitiv de intervenţie de urgenţă” coordonat de state, asemenea celui al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) în caz de pandemie, creat ”nu pentru a reacţiona la o succesiune de urgenţe, ci pentru a pune în aplicare un răspuns coerent pe termen lung”.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.