Zestrea miresei

Mireasa trebuia să aibă zestre multă, pentru a fi de fală în sat. Astfel, ajunsă la vârsta măritișului, își pregătea din timp zestrea, ajutată de mamă și de surori, dacă avea. În situația în care mama miresei avea mulți copii, gospodărie mare, treabă multă și nu avea timp să pregătească zestrea, erau în sat femei care ajutau la pregătirea acesteia, în schimbul unei sume de bani.

Elena Roșu din Mărișel spune că a ajutat la pregătirea zestrei pentru multe mirese din sat. Erau făcute țoluri, plapume, păretare, ștergare etc.

„Pe vremea când eram fată, era o rușine să te vadă cineva că stai, dacă era zi de lucru. Amu…”, spune Maria Matiș din localitatea clujeană Mănășturu Românesc. „Toată ziua munceam la câmp, iar seara, până noaptea târziu, țesăm, cosăm și pregăteam hainele pântru tătă familia șî tăt ce țâne de o casă”.

Zestrea miresei se ducea, de obicei, după nuntă, iar carul cu zestre conținea și obiecte de mobilier (dulap, laiță, ladă de zestre). În Mănășturu Românesc și la Mănăstireni, zestrea miresei se ducea joia, dinaintea nunții.

„Zestre mi-o dat mai puțină mama, dar mi-am făcut eu ce mi-o trebuit, mânurile o fost cu mine și de lucru nu m-am temut…”, spune Susana Borla din Rusești.

„Torceam și țeseam în serile de iarnă, că așa era atunci, vara lucram la câmp, nu prea puteam coase și țese”, aflăm de la Sabina Morar din Dealu Mare, județul Cluj.

(Foto: Mamă și fiică din Negreni / arhiva CJCPCT Cluj)

Grigore SÂMBOAN
consultant artistic, CJCPCT Cluj