Vestea așteptată de 19 ani cu privire la Spitalul Regional de Urgență Cluj

Proiectul Tehnic aferent construirii Spitalului Regional de Urgență Cluj se află în fază avansată de realizare iar în perioada următoare va fi scos la licitație un prim pachet de lucrări.

Potrivit unei adrese oficiale transmise Consiliului Județean Cluj de către Ministerul Sănătății, primul pachet de lucrări va cuprinde, alături de alte operațiuni pregătitoare, organizarea de șantier și săpătura generală. În acest sens, Ministerul solicită forului administrativ județean sprijin în vederea identificării unui spațiu de depozitare pentru cei aprox. 190.000 de mc de pământ ce se estimează că vor rezulta din săpătură.

„Mă bucur că se fac pași concreți înainte și lucrurile se îndreaptă în direcția potrivită în ceea ce privește materializarea acestui obiectiv de investiții de importanță strategică pentru regiunea de nord-vest și pentru întreaga țară. Vom continua să susținem proiectul și să acordăm sprijinul necesar pentru ca obiectivul medical să fie finalizat în termenul stabilit”, a anunțat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

La rândul său, Primarul comunei Florești, Bogdan Pivariu a anunțat, joi, că săptămâna viitoare ar putea fi emisă autorizație de construcție pentru obiectivul de infrastructură medicală.

Bogdan Pivariu spune că în prezent la Ministerul Sănătății se fac ultimele verificări ale proiectului noului spital de Urgență.

„Acum (la Ministerul Sănătății, n. red.) se fac ultimele verificări ale proiectului, iar săptămâna viitoare ne va fi înmânat pentru a emite autorizația de construcție”, a declarat Bogdan Pivariu la un podcast realizat prin intermediul unui blog clujean

Proiectarea Spitalului Regional de Urgență Cluj este realizată de asocierea italo-română 3TI Progetti Italia – Ingineria Integrata S.p.A, Aduro Impex SRL, ATI Project SRL.

Spitalul Regional de Urgență Cluj va avea 849 de paturi pentru îngrijirea pacienților internați, 19 săli de operație, 60 de paturi pentru urgențe, 70 de camere pentru îngrijiri în ambulatoriu și circa 80 de camere dedicate serviciilor de diagnostic și tratament (imagistică, servicii chirurgicale, endoscopie, cardiologie etc.). Unitatea sanitară va funcționa ca spital de urgență de nivel înalt și va fi organizat, în premieră, pe centre de servicii (ex: Centrul de cap și gât, Centrul toracică, Centrul abdominală, Centrul de medicină internă, Centrul pentru mamă și copil etc.) și va utiliza tehnologii medicale avansate.

Construirea spitalului va dura 4 ani de la semnarea contractului de execuție, iar valoarea totală a investiției, inclusiv TVA, este de 540 de milioane de euro.

Proiectul privind construirea unui spital regional de urgență la Cluj a fost anunțat de aproape două decenii la Cluj. Mia exact în anul 2004, când fostul șef al județului, liberalul Marius Nicoară, a lansat ideea construirii unui asemenea obiectiv.

C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut