Un safari in Kenya

De mai multe ori după călătorii, mi-am propus sa relatez impresii, bine-ânțeles că nu am reușit niciodată din varii motive. În sfârșit liber fără nici o obligație profesională, aștern pe hârtie impresii proaspete. Din copilărie am fost iubitor de animale domestice, am crescut si conviețuit cu animalele de companie. Curozitatea pentru lumea animalelor sălbatice din misterioasa Africă mi-a fost trezită de filmul Daktari, documentar cu tentă aducativă despre capturarea si viața sălbăticiunilor ținute în captivitate , produs prin anii 1960, având ca și prim-personaj pe aventurierul vestului John Wayne, idolul copilăriei noastre. Mi-a fost dat în timp să călătoresc în experiențe de safari azi din ce în ce mai mult căutate de turiști.

În februarie 2026 am călătorit în Kenya cu intenția de a vizita Rezervația Națională Maasai Mara. În vorbirea swahili, care face parte din grupul limbilor ilote al populaților negroide Bantu din Africa Răsăriteană, Centrală si Meridională, înglobând o populație de circa 35 de milioane( inclusiv Kenya), safari semnifică „a călători”. Pe lângă vizualizarea nemijlocită a animalelor în mediul lor sălbatic( care nu mai este chiar așa sălbatic prin prezența din ce în ce mai mulți turiști și autovehicule), mi-am propus să văd aspecte mai semnificative din viața urmașilor triburilor teritoriilor maasai, păstori statornici, dar și seminomazi chiar și astăzi. Maasaii au avut o faimă de războinici, altercații cu alte triburi îndeosebi cu turkanii din nordul teritoriului lor, de pe malurile sudice ale lacului Turkana până prin anii 1960.

M-am încumetat la o calătorie destul de obositoare cu o escală la Istanbul. Am aterizat în aeroportul din Nairobi destul de modest pentru populația de peste 4 milioane a capitalei. Prima impresie a fost observarea unei populații de culoarea pielii foarte inchisă, lucioasă, oameni frumoși cu fața rotundă sau ovală, unii cu pomeții moderat proeminenți, cu configurație orală a buzelor mai subțiri decât popuațiile din Africa Centrală sau vestică și mai presus de toate cu o fizionomie zâmbitoare și binevoitoare. Bărbații cei mai mulți sunt înalți, subțiri, dar cu musculatura membrelor și a torsului bine devoltată. Unii poartă părul lung, prins într-o coadă de cal. Femeile sunt subțirele sau mai corpolente, unele cu părul ras, altele cu împletituri cu meșe variat colorate. Nu am văzut obezi. Capitala nu excelează prin organizare arhitectonică si stradală deosebită, nu are un centru monumental și unitar, se vede că a fost construită in etape succesive. Cartierele rezidențiale și de servici cu 10-15 etaje alternează cu zone cu vile, unele cochete. Căldura era de dimineața de 15 grade si urca la 32 grade la amiază, plăcută, nu foarte uscată, orașul fiind situat pe un platou cu bogat registru hidrografic, la 1600m altitudine și un grad latitudine sudică, la numai 200km de ecuator. Lumea umblă lejer îmbrăcată, încălțămintea universală de zi este șlapul. Servicile erau ireproșabile in Hotelul Best Western. Nairobi este considerat ca cel mai sigur oraș african, toate hotelurile și instituțile au serviciu sever de securitate.

Nairobi este a doua capitală a țari, prima a fost Mombasa, așezată pe țărmul vestic al Oceanului Indian, azi cel mai mare port al Kenyei. Nairobi a fost înființat in 1899, în timpul construirii căii ferate spre interiorul Africii, de la Mombasa la Kisumi, pe malul lacului Victoria. A devenit capitală in 1905. Încă în 1953, pe bulevardele capitalei se plimbau leii.

Începutul de safari de 3 zile în Rezervația Națională Maasaii Mara a fost promițător, cu mașină de teren Toyota, cu amortizoare lamelare rigide, rezistente pe terenurile accidentate. După 70-80 km se pătrunde în ramura estică a Marelui Rift (sau Graben) African, unde vegetația este mai abundentă, 250 km se parcurg pe asfalt, următorii 50-60 km sunt accidentați. Pe marginea șoselei se înșiruie case din beton, cărămidă, bârne, dar și de paiantă (cârpici sau lemn, lut si bălegar de vită), cu destinația de locuit, magazine alimentare, restaurante, între care ciruclă capre, oi, vite cornute (ca în India) care deseori traversează strada sau șoseaua.

Teritoriul Maasai se întinde la est de la lacul Victoria pe traiectul Riftului african și care este al doilea rezervor de apă dulce din lume cu 1130 m adâncime, la sud până la râul Mara, care se învecinează cu Parcul Național Serengheti din Tanzania, unde se produce migrația dramatică a antilopelor gnu și a zebrelor, până la lacul Turkana și granița cu Sudanul de Sud. Rezervația Maasai Mara ocupă 1500 km pătrați din vechile teritorii ale triburilor maasailor, este centrată pe râul Mara( similar cu Mara noastră maramureșeana), are un teren mai ridicat spre Est, cu dealuri si munți, dar cea mai mare parte este o savană cu ierburi si graminee înalte( 1-1,5 m) și cu pâlcuri de păduri în care am observat arbori de: boababi, cu trunhiul lor solid și umbrelă mare, acacia, mahoni, smochini, diverse specii de bananieri și curiosul copac cu sugestive fructe de cârnați ( sausage tree) care atârnă prin lungi ramuri( 1-1.5 m) ca într-un galantar. Rezervația este controlată de administrația Narok, dar există o coordonare a servicilor între populația maasai locală și companiile turistice organizatoare de safarii.

Ajunși in rezervație, am fost cazați in Jambo Mara Safari Lodge în bungalow-uri, ridicate pe marginea unei râpe pe sub care circulau fără teamă maimuțe babuini mai bondoace și macaci mai mici, indrăzneți si obrăznicuți. Se uitau cu ochi de cerșetori fiind obișnuiți cu atențile din partea turiștilor. Erau prezenți la recepție și lângă restaurant, dacă nu erai atent cu rapiditate îți furau din mână fructe sau sandwich-uri. Alte puncte turistice au corturi cu confort de bucătărie si toaletă. În aceeași după-masă am ieșit cu un șofer și un ghid însoțitor ( ranger), la prima vizită în rezervație. La câțiva km am întâlnit un grup de 3 girafe adulte maasai cu capul la 4-5 m, și doi pui înalți de 1-1.5 m. Girafele maasai au un desen geometric neregulat, cafeniu, care le deosebește de girafele Rothchild cu pete roșcate și de girafele reticulate cu desene mai mari, mai bine conturate de culoare maro bronz. Cu aceeași ocazie am văzut la 20-30 m de mașină, un ghepard așezat cu spatele spre un pui de gazelă tocmai ucis și după ce și-a tras sufletul în urma efortului de alergare limitat la câteva sute de metrii, s-a întors tacticos și a început să se ospăteze din micuțul ied. În continuare am văzut la distanță o turmă de elefanți mai puțin numeroasă ca în Rezervația Kruger. Satisfăcuți după cele văzute pe parcursul a 20-25 km ne-am reîntors la restaurant unde nu pot să spun că am mâncat ceva specific maasai, dar meniul abunda în carne.

A doua zi a fost mai complexă, am parcurs drumuri accidentate, dar foarte umblate. Prima vedere s-a adresat unei perechi de lei văzuți la o distanță mică ( 30-40 m totuși pentru siguranță), care erau în perioada evidentă a rutului, nu erau impresionați de 10-12 mașini care i-au înconjurat și fără jenă și-au continuat giugiuiala. În acest timp pe un platou mai întins ne-am apropiat de un cârd de struți subspecia maasai, care sunt mai scunzi decât struții somalezi care au burta cu pene albe care le acoperă și coapsele și care ne-au demonstrat o alergare vioaie și un ritual de dans maiestos, probabil de imperechere, marcat de mișcări ritmice și ample ale aripilor. Am trecut apoi pe lângă multe antilope (numite și gazele), cele mai numeroase erau gnu, cu coarne modeste și greaben ridicat, altele își etalau frumusețea de coarne mari, amenințătoare, sub formă de sulițe sau răsucite, mai mult sau mai puțin evazate (antilopele Thompson, Impala, Kudu – în Maasai trăiesc 35-40 de specii). Unele examplare mai corpolente de masculi se semețeau pe ridicături ale solului mai probabil în căutarea haremului lor sau provocarea la luptă pentru supremație față de un alt mascul. Cea mai mică antilopă numită Dik-Dik nu depășește mărimea unui pui de căprioară de câteva luni de la noi (40-50 cm înălțime). Am trecut apoi la distanță pe lângă o turmă de bivoli africani, cel mai periculos și imprevizibil animal mare al savanelor. Ne-am apropiat din nou de exemplare de girafe, lei și zebre. Câinii africani în haite mici ne-au evitat cu prudență, nu constituie aici un pericol pentru animalele sălbatice.

Seara am fost invitați într-un sat tradițional, pentru a cunoaște viața tradițională a maasaiilor care se mai păstrează din reminiscențele triburilor de războinici. Satul este format din câteva case mai bine zis colibe, care cuprind o încăpere cu vatră de piatră, un loc pentru veselă, priciuri joase de lemn in jurul vetrei. Pereții sunt făcuți din stâlpi de lemn, crengi cu spini, între care se bate lut amestecat cu bălegar de vacă sau se pun chirpici din același material. Există o ferestruică mică pentru aerisire, orientată spre nord ca să nu intre căldura și o ușă de scânduri. Acoperișul este din același material protejat de crengi cu câteva găuri pentru ieșirea fumului. Patru – cinci colibe de acest fel sunt înțărcuite cu un gard de stâlpi metalici, crengi cu spini pentru a evita animalele sălbatice. Între aceste colibe se țin capre, oi, vaci, care își lasă excrementele peste tot, se usucă repede și nu mai miroase. La războaie participau numai bărbații inițiați, luptele desfășurându-se cu sulițe și scuturi. Îmbrăcămintea tradițională a bărbaților maasai este un material textil de culoare roșie de cele mai multe ori strâns în jurul bazinului și al coapselor. Își vopseau tot în culoare roșie părul, fața și torsul. Torsul și membrele inferioare erau protejate de un pled sau pătură de cele mai multe ori roșie sau careiată multicoloră, care apără de soare, ploaie și frig noaptea. Ne-a fost prezentat un dans tradițional războinic numai de bărbați, cu mers agresiv și sărituri înalte, tropături și strigături amenințătoare. Azi maasaii sunt păstori, comercianți sau cioplitori artizanali în lemn.

În ultima zi de safari am parcurs un drum mai lung până la limita dintre Rezervația Maasai Mara și Rezervația Serengeti din Tanzania, una din cele mai întinse din Africa. Am întâlnit în această umblare toate animalele văzute anterior. Singurul dintre cele 5 animale mari africane pe care nu l-am văzut a fost rinocerul. De această dată am fost atent la numeroasele păsări mici (în rezervație sunt 450 specii rezidente sau migratoare), din tufișuri sau copaci, care au culori mai vii și mai numeroase ca în zona noastră. Cerul este brăzdat de vulturi în căutarea resturilor de ierbivore rămase de la prădătoarele carnivore.

Am ajuns pe malul înalt al Marei, care șerpuiește într-o crăpătură a Marelui Rift African, șoferul chiar apropindu-se mult a provocat exclamații neliniștitoare. De sus (50-60m) se vedea râul cam de lățimea Mureșului la Arad, în care stăteau în letargie sau meditație hipopotamii. Crocodili nu am putut vedea de la această înălțime. Malul sudic spre Serengeti este puțin ridicat. Acest punct de graniță este un loc al marii migrații din Serengeti spre Maasai Mara în perioada august-octombrie al fiecărui an. Granița dintre cele două rezervații este puțin vizualizată, doar prin indicatoare metalice vechi și câțiva stâlpi de beton.

În drumul de întoarcere spre Nairobi am observat multe școli de copii mici, gimnazii, școlii tehnice și vocaționale și am văzut în Narok cel mai mare centru maasai, o Universitate Maasai. Se acordă o atenție mare educației, singura care poate scoate copiii din traiul sărăcăcios al maasaiilor și să le asigure un viitor mai bun.

Viața maasaiilor a fost amplu descrisă în ansamblul Africii de Est. De la triburi de luptători, au evoluat spre vânătoare de animale sălbatice, apoi turismul de safari și în prezent fac exporturi spre a-și depăși condiția tradițională. Pentru doritorii de cunoștințe mai multe despre maasai recomand cu căldură cartea domnului Profesor Andrei Daniel Mihalca de la Universitatea de Științe Agricole și Veterinare Cluj-Napoca, foarte inspirat și atractiv intitulată „Purici, nomazi și supă de șobolani. Povești din Africa Ecuatorială” Ed. Humanitas 2024 și cărțile doamnei Corinne Hoffman, care a trăit în Kenya: „Îndrăgostită de un maasai” Ed. Polirom 2024, „Adio Africa” Ed. Polirom 2025, „Revedere în Barsaloi” Ed. Polirom 2026, bestseller-uri africane.

Aurel Andercou