Simeze clujene – MINDSCAPE. Hermina Csata și cartografia unui sanctuar interior

Paradisul pierdut este unul dintre poemele care traversează timpul fără să-și piardă forța de fascinație, de seducție chiar. De la miturile fondatoare ale umanității până la marile construcții literare și filosofice, nostalgia unei lumi originare, a unui spațiu al purității și al armoniei, continuă să rămână una dintre cele mai persistente interogații ale spiritului uman. Asupra acestui univers simbolic se apleacă Hermina Csata prin proiectul expozițional MINDSCAPE, prezentat la Muzeul de Artă, demers vizual de anvergură conceptuală, construit în jurul poemului epic Paradisul pierdut de John Milton (1667). Scris de un Milton ce-și pierduse vederea, poemul, capodoperă a literaturii universale,  transcede narațiunea biblică din Geneza, transformând-o într-o dramă cosmică despre liberul arbitru, mândrie, autoritate, reconciliere nu în cele din urmă.

Proiectul are și o semnificație aparte în contextul artei românești. Hermina Csata devine, prin această inedită și fascinantă abordare, prima artistă din România care realizează o interpretare vizuală directă, articulată în raport cu textul miltonian. În spațiul artistic românesc au existat preocupări pentru universuri tematice înrudite-Grădina, Edenul, Raiul, Paradisul pierdut ca să dau câteva exemple-, explorate de artiști precum Constantin Flondor, Horea Paștină sau Paul Gherasim, meditații vizuale asupra unor concepte și simboluri, fără a reprezenta ilustrări directe ale poemului lui Milton. Pe de altă parte, istoria artei universale oferă numeroase exemple de artiști fascinați de imaginarul miltonian. William Blake, Gustave Doré, John Martin, Richard Westall și Francis Hayman, John Baptist Medina, William Strang, Lovis Corinth,David Allen Burns și Austin Young, Alexandre Cabanel… au fost atrași, în epoci și formule stilistice diferite, de tensiunile dramatice și simbolice ale poemului. În acest context, demersul Herminei Csata se înscrie într-un dialog cultural amplu, păstrându-și originalitatea expresiei și a interpretării.

Paradisul pierdut nu este doar povestea căderii dintr-un spațiu edenic. Este o meditație profundă asupra condiției umane, asupra libertății, tentației, memoriei, suferinței, posibilei regăsiri. Paradisul nu este doar un loc anume, este stare a ființei, aspirație, proiecție a conștiinței. Deplasarea de sens reprezintă una dintre cheile de lectură ale expoziției MINDSCAPE.

Proiectul se articulează în jurul a două serii distincte, complementare însă, În căutarea paradisului pierdut și Fluxus Mirabilis. Prima serie explorează simbolistica Edenului, nostalgia originilor și tensiunea dintre pierdere și regăsire. Cea de-a doua introduce dimensiunea feminină, figura femeii devenind custode al miracolului vieții, păstrătoare a unei memorii arhetipale și mediatoare între fragilitatea existenței și permanența sacrului. La înălțime e și demersul curatorial Dan Breazu.

Ambele direcții conturează ideea unui sanctuar la purtător, adevărata miză filosofică a proiectului. Este spațiul inviolabil al conștiinței pe care filosofia stoică îl așază în centrul existenței umane. Marcus Aurelius vorbește despre refugiul interior ca despre teritoriul asupra căruia omul își păstrează suveranitatea, indiferent de instabilitatea lumii exterioare. La rândul său, filosoful și istoricul Pierre Hadot reinterpretează această tradiție, evidențiind exercițiile spirituale prin care omul își construiește și își cultivă propria libertate interioară.

Privite astfel lucrurile, lucrările Herminei Csata pot fi citite ca exerciții de recuperare a sinelui. Paradisul nu este neapărat un teritoriu exterior, pentru totdeauna pierdut, ci spațiul care poate fi reconstruit prin memorie, reflecție și conștiință. Mintea devine sanctuar portabil, iar pacea interioară țelul suprem al unei călătorii ontologice.

Tehnic, Hermina Csata construiește un limbaj vizual de o remarcabilă finețe, în care rigoarea graficii se întâlnește cu sensibilitatea colajului și cu rafinamentul intervențiilor textile, mă gândesc și vă propun Gânduri incandescente, Privind cu ochii minții, Lumina Divină, Fereastra Poetului-timp și cunoaștere, Timp și memorie… Peste structura grafică se suprapun fragmente din piele colorată manual, broderii din mătase și intervenții în tehnici mixte ceară pastel și culori acrilice pe pânză sau cărbune pastel culori acrilice pe hârtie, conferind lucrărilor o materialitate aparte. Suprafața devine teritoriu al memoriei, spațiul în care materia păstrează urmele gestului. Nu avem de-a face cu o simplă ilustrare literară, ci cu o transpunere plastică a ideilor și stărilor fundamentale. Lucrările adună gânduri incandescente, fragmente de timp și memorie, nostalgii ale unei lumi originare. Titlurile însele alcătuiesc un veritabil itinerar simbolic, de la Dincolo de timp (Pașii lor rătăceau, căutând un liman în noua lume), Nostalgia paradisului, Îngerul protector, Persefona, Lethe, Demetra, Insula memoriei, Eva, În căutarea paradisului pierdut la Grădina Edenului, Penelopa. Țesând mări în Ithaka, Hotarul de purpură – Zidul paradisului, Medeea (Cunoaștere. Geneza luminii; Metamorfoză. Fluxul umbrei), Cartografia minții, Cleopatra – Mări de cuvinte purpurii, Arhitectura memoriei (…poarta înaltă a Paradisului se ridică în zare/O structură magnifică ce urcă spre cer), Monolit edenic (un munte stâncos, ce se înalță abrupt și mândru), Călătorie prin timp și memorie, Suflu Primordial (Iar Duhul lui Dumnezeu plutea pe deasupra apelor)… Fiecare dintre aceste titluri deschide mai multe căi de interpretare. Persefona și Demetra (O, fiica mea, iubirea mea!) readuc în actualitate mitul ciclicității, pierdere și regenerare, coborâre și revenire la lumină. Lethe, râul uitării din mitologia greacă, introduce problematica memoriei și a uitării, în timp ce Penelopa devine simbolul fidelității, al răbdării și al timpului suspendat. Eva trimite inevitabil la începutul conștiinței umane și la ambiguitatea fundamentală a libertății. Medeea și Cleopatra sunt alte ipostaze ale feminității, marcate de forță, destin și intensitate existențială. Lucrări precum Cartografia minții, Arhitectura memoriei sau Monolit edenic deplasează discursul spre o geografie simbolică a interiorității. Memoria nu este numai depozit al trecutului, ci și arhitectură, structură, teritoriu de explorat, spațiu de locuire spirituală.

Valoarea proiectului se regăsește în capacitatea de a pune în dialog registre culturale diferite, mitologia greacă, imaginarul biblic, literatura universală, filosofia antică și cea franceză, reflecția contemporană asupra identității. Toate converg spre o unică și esențială întrebare, ce înseamnă paradisul pentru omul de astăzi și unde ar trebui să-l caute? Răspunsul sugerat de Hermina Csata nu este deloc explicit, nici nu putea fi. El se construiește gradual, prin simbol, materie, ritm și sugestie. Paradisul poate fi grădina originară, lumina divină, memoria armoniei pierdute. Și de ce nu, spațiul lăuntric în care omul reușește să-și recupereze echilibrul. MINDSCAPE estei mult mai mult decât o expoziție inspirată de un reper al literaturii universale, caz în care mă refer la o profundă  meditație vizuală asupra fragilității și nobleței condiției umane. Sanctuarul nu mai este un loc îndepărtat. Este o construcție intimă, pe care fiecare ființă este chemată să o protejeze. Sensul ultim al călătoriei propuse de Hermina Csata stă nu atât în recuperarea literală a paradisului pierdut-Cărțile I, II, III, IV, V-, cât în descoperirea posibilității de a-l reconstrui în interiorul propriei conștiințe. Cu alte cuvinte, în poemul lui Milton, căderea marchează ruptura dintre om și Eden. În universul plastic al artistei  ruptura devine începutul unei alte călătorii, aceea către sine.

MINDSCAPE este celebrarea spiritului uman și a capacității sale de a transforma memoria în lumină, materia în simbol și propria interioritate într-un paradis posibil.

Demostene Șofron

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.