Stagiunea de concerte de vară-Biserica Reformată Centrală – Albert Csaba, maturitate artistică la vârsta tinereții

Albert Csaba (n. Gyor, 2005, student al Conservatorului din Amsterdam, specializarea orgă) este un foarte tânăr muzician, de numai 21 de ani, care m-a surprins prin maturitatea cu care s-a apropiat de fiecare lucrare în parte.

Programul a propus un veritabil parcurs prin istoria și geografia sonoră a orgii, reunind piese de facturi extrem de diferite, de la rafinamentul contrapunctic al Renașterii britanice și al școlii olandeze, la densitatea și arhitectura Barocului german, de la claritatea clasică și expresivitatea romantismului german până la amploarea orchestrală și fastul timbral al orgii simfonice franceze.

Un program al contrastelor puternice, în care virtuozitatea nu a fost niciodată un scop în sine, ci un mijloc firesc de articulare a discursului muzical. Am remarcat în interpretarea lui Albert Csaba o bună stăpânire a construcției sonore, dar și capacitatea de a pune în valoare linii muzicale lirice, cursive, de a modela fraza și de a diferenția, cu discernământ stilistic, universurile atât de diverse ale compozitorilor incluși în program.

De la Jan Sweelinck (Țările de Jos, 1562-1621; Mein junges Leben hat ein End) și John Bull (Renașterea britanică; 1562-1628; Gagliarda în re minor) la Johann Caspar Kerll (1627-1693; Passacaglia în re minor), Vincent Lübeck (barocul german; 1654-1740; Preludiu și fugă în re minor) și JS Bach (1685-1750; celebra Toccata și fuga în re minor), de la Gottfried Homilius (1714-1785; Trio în sol major) și Joseph Rheinberger (1839-1901; Passacaglia în mi minor) la Alexandre Guilmant (1837-1911; Sonata în re minor-Finale), recitalul a traversat epoci și estetici distincte, solicitând nu doar virtuozitate tehnică, ci și o reală flexibilitate interpretativă. Iar ceea ce mi s-a părut cu adevărat remarcabil este tocmai această maturitate artistică: aceea de a nu aborda repertoriul printr-o singură grilă expresivă, ci de a căuta, pentru fiecare lucrare, propriul său timbru, propria respirație și propriul său sens.

La numai 21 de ani, Albert Csaba demonstrează deja o personalitate interpretativă în formare, dar cu repere artistice solide și cu o relație inteligentă cu repertoriul. Un nume pe care merită să-l urmărim cu atenție.

Pe parcursul recitalului, m-a urmărit un gând: cât de vastă și de bogată este literatura dedicată orgii și cât de puțin din această extraordinară moștenire muzicală ajunge, de fapt, să fie cunoscută de publicul larg. Un repertoriu care străbate secole, școli și stiluri, de o diversitate și o frumusețe care surprind de fiecare dată când avem ocazia să-l descoperim.

De aici și importanța acestor recitaluri estivale dedicate orgii. Ele nu sunt doar întâlniri muzicale de sezon, ci adevărate porți deschise către un univers sonor vast, uneori prea puțin explorat. Fiecare astfel de concert ne oferă șansa de a redescoperi orga dincolo de imaginea sa consacrată și de a înțelege cât de bogată, nuanțată și fascinantă este literatura pe care o poartă cu ea.

Poate că una dintre marile calități ale acestor recitaluri este tocmai aceea de a ne stârni curiozitatea: de a ne face să plecăm nu doar cu emoția unei seri de muzică, ci și cu dorința de a asculta mai mult, de a descoperi compozitori, epoci și lucrări care, altfel, ar rămâne prea puțin cunoscute.

Și, poate, unul dintre cele mai frumoase aspecte este să vezi bisericile pline. Să vezi oameni venind pentru muzică, ocupând stranele și băncile, ascultând în liniște, descoperind sau redescoperind un repertoriu care merită să fie mult mai prezent în viața noastră muzicală. Într-o vreme în care accesul la muzică este atât de facil, faptul că oamenii aleg să fie prezenți, împreună, într-un spațiu de cult devenit pentru câteva ore și spațiu al artei, mi se pare un semn încurajator.

Poate că aceasta este și una dintre cele mai importante reușite ale acestor seri: ele nu doar ne oferă concerte, ci contribuie, discret și firesc, la formarea unui public, la apropierea oamenilor de muzica de calitate și la redescoperirea unor spații care capătă, prin sunet, o nouă dimensiune.

Demostene Șofron