Posibila cauză a tragediei de la Toledo

Ministrul spaniol al transporturilor, Oscar Puente, a oferit presei detalii despre circumstanţele accidentului care a avut loc miercuri în Toledo, soldat potrivit celui mai nou bilanţ cu cel puţin 68 de morţi, a consemnat AFP.

În tragedia survenită la ora 08:53 (07:53 GMT) au fost implicate un tren operat de compania privată Iryo – deţinută în proporţie de 51% de grupul feroviar italian FS – având la bord 152 de persoane, şi un tren al companiei Renfe, care transporta aproape 400 de pasageri.

Potrivit ministrului, sistemul de semnalizare LZB a suferit o defecţiune „în jurul orei 08:30”, declanşând iniţial o „oprire automată” pentru şase trenuri din zonă, inclusiv pentru cele două implicate ulterior în accident.

Totuşi, câteva minute mai târziu, centrul de control a dat dispoziţie trenului Renfe să-şi reia deplasarea – o decizie pe care Oscar Puente a calificat-o drept „inexplicabilă”, punând-o pe seama unei „erori” umane.

Potrivit ministrului, într-un sfert de oră, trenul Renfe a parcurs 25 de kilometri, înainte de a lovi trenul Iryo, care staţiona pe o porţiune de linie dreaptă; viteza de deplasare în momentul impactului rămâne, deocamdată, necunoscută.

Confruntat cu numeroase întrebări din partea jurnaliştilor, Oscar Puente – care a exclus posibilitatea demisiei – a descris accidentul drept „incredibil” şi a susţinut că sistemul feroviar spaniol este unul „sigur”.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.