Sasafras în aspic: FanCurier Cîmpia Turzii sau CAPITALISMUL CARE… ESTE

Unii n-au slujbă deloc. Şi se plîng. Alţii au. Dar se smiorcăie cînd trebuie să ducă ceva la… 15 km. Povestea pare incredibilă. Dar s-a întîmplat în zilele noastre şi se cheamă că e contemporană cu mîndreţea de capitalism după care au tînjit unii. Şi vor „o ţară ca afară”.

Iată:
Comandă unul nişte pomi ornamentali. Super! Arborele de mătase. Dăbuleni, Dolj. De acolo vin asemenea minunăţii. Dar vin numai pînă la Cîmpia Turzii. Unde, prin „fan” se înţelege, bănuim, un ceva cu ochi bulbucaţi la vreun meci de cartier, iar „curier” – să nu te duci nicăieri, dacă n-ai chef. Şi… aplicaţiune.

De la Firma Iancu din Dăbuleni, cum spuneam, au plecat pomii comandaţi. Iar clientul a fost anunţat telefonic să aştepte la faţa(da) loc(al)ului Dar, nici după nenumărate telefoane (de la solicitant, de la patronul sudist, jenat că un ardelean îi face pocinogul), după zeci de impulsuri, zic, n-a reuşit nimeni să convingă personalul sau, mai bine spus, personajul (?) de acolo, de la Cîmpia Turzii, că un contract se respectă.
Auziţi!
„Apoi, păntru o singură comandă, io nu mă duc pînă acolo (Petreştii de Jos n.n. Şi, trebuie precizat că totul e la o aruncătură de băţ). Să vină el pînă aci!”
El, auzi! Zise groful către iobagul său!

Uluiala celui care a comandat aceşti arbori a fost aşa de mare, încît nici n-a putut recurge la cuvenitele înjurături neaoşe de pe meleag. Era obosit după săpatul gropilor, căratul bălegarului şi aşteptatul… pe degeaba.
„Afară”, prietene de cîmpie, te-ar fi dat de-a berbeleacul, numai dacă credea patronul că poţi gîndi aşa. Ba, mai mult, chiar pui în aplicare planul de a nu face nimic, dar la salar te înghesui la casierie. Unde ţi se citeşte pe faţă că eşti nemulţumit de remuneraţie. Care, nu-i aşa, este după… încasări. Şi tu, (ne)fericitule, care n-ai avut chef să-ţi mişti fundul şi să încasezi nişte bani pentru firmă, pretinzi că eşti exploatat crunt, că nu ţi se dă, că…!

Omul cu arborii ţi-ar fi dat pe lîngă plata convenită şi cuvenită şi ciubuc; cu toate că, asemenea atitudine, merită picioare undeva, şomaj limitat şi ajutor social… fără. Aşa, solicitantul rămîne fără Albizzia julibrissin, dar cu suficient îngrăşămînt de balegă nataurală, pe care ţi-l expediază răvaş. În pungă urît mirositoare. Iar pedeapsa, barosane, e să ghiceşti ce boscoane au trecut pe la gura lui şi a tartarului pe care, obligatoriu, trebuie să-l vizitezi. Că mare înghesuială de cuvinte grele au fost la ceas de seară. Ceea ce, trebuie să recunoşti, nu schimbă cu nimic situaţia, care… este.
Da’ putea fi. Alta!
Ot. PETRID