Pompier rănit și autospeciale avariate de localnici, în timpul unei intervenții la un incendiu

Un pompier care participa la stingerea unui incendiu izbucnit în oraşul Ştefăneşti, duminică seară, a fost rănit de localnicii care au devenit agresivi, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş.
Un echipaj de pompieri de la Detaşamentul Piteşti intervenise pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit pe strada Sticlelor din oraşul Ştefăneşti.

„Pe parcursul misiunii de stingere a incendiului, persoanele aflate la faţa locului au manifestat un comportament agresiv atât faţă de forţele de intervenţie, cât şi faţă de autospeciala de stingere. În urma incidentului, unul dintre colegii noştri a fost rănit”, se precizează într-o informare transmisă de ISU Argeş.

Conform aceleiaşi surse, pompierul rănit a primit asistenţă medicală de la un echipaj SMURD şi a fost transportat la spital pentru investigaţii de specialitate.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş a anunţat că forţele de ordine au intervenit în sprijinul pompierilor care acţionau pentru stingerea unui incendiu scăpat de sub control. La faţa locului s-au deplasat luptătorii Serviciului pentru Acţiuni Speciale, echipaje ale Poliţiei Municipiului Piteşti şi Poliţiei Oraşului Ştefăneşti, precum şi jandarmi.

„În urma incidentului, din primele verificări, a reieşit că un pompier din cadrul ISU Argeş ar fi fost lovit de un obiect contondent aruncat de una dintre persoane. De asemenea, o autospecială de poliţie, neinscripţionată, precum şi o autospecială de stingere incendii, au suferit distrugeri”, au transmis reprezentanţii IPJ Argeş.

Trei persoane implicate au fost depistate şi conduse la audieri, verificările fiind continuate pentru clarificarea tuturor împrejurărilor în care a avut loc incidentul şi luarea măsurilor legale.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.